Președintele Parlamentului European a declarat că europenii trebuie să fie mândri de ceea ce au realizat și de valorile europene, dar a atras atenția că trebuie rezolvate o serie de probleme, precum șomajul, terorismul și migrația.

"Astăzi, pe 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. Suntem mândri de ceea ce am realizat în ultimii 70 de ani: pace și libertate. Am apărat aceste valori în întreaga lume, fiind singurul continent pe care nu există pedeapsa cu moartea", a afirmat, marți, la Madrid, președintele PE, Antonio Tajani, potrivit unui comunicat al Biroului de Informare al Parlamentului European de la București.

"Dar nu este suficient, trebuie să reflectăm la acțiunile noastre viitoare, întrucât trebuie rezolvate probleme precum șomajul, terorismul și migrația. Ținând cont de valorile și istoria noastră și, în același timp fiind mândri de ele, trebuie să avem puterea să mergem înainte și să oferim răspunsuri concrete cetățenilor noștri", a mai afirmat liderul PE. 

Declarația a fost făcută în italiană și franceză.