The Telegraph scrie despre satul britanic cu cea mai lentă conexiune la internet: "Există locuitori care se trezesc la ora 4 dimineața pentru a putea prinde o viteză decentă".

Un sat din regiunea Tara Galilor numit Abererch este locul din Marea Britanie cu cea mai slaba viteza de internet, mai slaba decat la tabara de baza a Everestului.

The Telegraph scrie ca viteza medie este de numai 2 Mbps, in timp ce in Regat cele mai bune conexiuni sunt de 40 Mbps. Internetul extrem de lent afecteaza micii intreprinzatori, unii dintre ei fiind nevoiti sa se trezeasca la 4 dimineata pentru a-si rezolva diversele treburi online si pentru a reusi sa trimita cateva banale e-mail-uri.

Micul sat din Tara Galilor este situat langa parcul natural Snowdonia si are internet cu viteza extrem de mica, 2 Mbps, mai mica decat cea de la tabara de baza a muntelui Everest, situata la 5500 metri altitudine.

Diferenta este uriasa fata de locurile cu cel mai rapid internet din UK, orase precum Edinburgh, Lincoln, Portsmouth sau Bristol, unde vitezele sunt de peste 20 de ori peste cele din mica localitate galeza. Standardul minim acceptat pentru viteza conexiunilor broadband a fost stabilit de guvern la 10 Mbps.

Diferenta dintre vitezele la internet arata ca si intr-o tara dezvoltata precum Regatul Unit exista contraste uimitoare. Cel mai rau sunt insa afectati intreprinzatorii din localitate care au de suferit pentru ca sunt momente ale zile cand nu pot nici macar un e-mail sa dea. Tocmai de aceea unii sunt nevoiti sa se trezeasca la 4 dimineata pentru a prinde conexiune decenta care sa le permita sa-si rezolve cele necesare.

Internetul broadband a fost de mai multe ori in ultimul deceniu si subiect de discutie in Parlamentul European pentru elaborarea unei politici europene comune care sa micsoreze diferentele dintre zonele urbane si cele rurale (in special asezarile din insule si regiunile muntoase).

Gradul de patrundere a serviciilor de banda larga nu a fost acelasi in toate statele membre si in toate regiunile Uniunii; astfel de servicii in zonele inaccesibile (insule, zone montane etc.) si rurale raman limitate din cauza costului ridicat al serviciilor si retelelor de conectare in banda larga. Persista o discrepanta considerabila in ceea ce priveste patrunderea serviciilor de banda larga intre centrele urbane si zonele izolate, la fel intre vechile State Membre si cele noi.

Parlamentul solicita inca din 2006 statelor membre sa promoveze conexiunile la internet in banda larga in fiecare scoala, universitate si centru educational din Uniunea Europeana, la fel introducerea invatamantului la distanta, pentru ca, in viitor, nici un copil si nici o persoana din Europa implicata in programele educationale sa nu fie lipsita de accesul la internet.

Rata de penetrare a internetului este de 80% in UE, numarul de utilizatori fiind de peste 510 milioane. In UK rata de penetrare este de 91%, iar in Romania, de 56%. Fata de 2007 peisajul s-a schimbat mult, atunci doar 56% dintre gospodariile din UE aveau conexiune la internet.

Articol preluat integral de pe HotNews.ro în cadrul proiectului Youth Parlamentor 2.0.