Anunțul a fost făcut, vineri, la București de juriul internațional delegat de Uniunea Europeană. În finală au mai concurat Baia Mare, București și Cluj-Napoca.

Este al doilea oraș din România desemnat capitală europeană a culturii din Sibiu, în 2007.

Timișoara va împărți acest titlu cu un oraș din Grecia și cu unul din Muntenegru.

Orașul de pe Bega va primi și un premiu de 1,5 milioane de euro.

Ministerul Culturii a lansat, în decembrie 2014, un apel orașelor din România care vor să candideze la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) pentru anul 2021.

Un juriu de experți a evaluat 14 candidaturi, iar orașele rămase în competiție au fost anunțate în decembrie 2015 - București, Timișoara, Cluj-Napoca și Baia Mare.

"Sunt foarte emoționat. Vreau să mulțumesc comunității timișorene, este o victorie de echipă, toți timișorenii au contribuit. Vreau să mulțumesc și echipei de proiect, pentru că au muncit enorm și au muncit competent. A fost dăruire. Mulțumesc administrației și consilierilor locali. Mulțumesc tututror. Liderilor bisericilor, rectorilor tuturor instituților, liderilor comunităților etnice. Suntem conștienți că greul acum începe, este o răspundere uriașă, pe parcursul celor cinci ani care urmează vom exercita, sper, cu onoare acest prestigios titlu", a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, după anunțul făcut la Biblioteca Națională a României.

Sloganul campaniei cu care Timișoara a câștigat a fost: "Luminează orașul prin tine!".

"Uneori, marile schimbări încep la colț de stradă. În 1884, Timișoara a fost primul oraș din Europa continentală cu iluminare stradală electrică. În 1989, scânteile Revoluției împotriva regimului Ceaușescu s-au aprins pe străzile Timișoarei. În 2021, dorim să fim Capitala Europeană a Culturii pentru a putea împărtăși aspirațiile noastre cu restul Europei. Ne propunem să punem în mișcare energia civică. Pornind de la puternica metaforă a luminii, dorim să «exportăm» valorile în care credem în alte orașe din Europa, pentru a stimula o atitudine deschisă, vizionară în rândul cetățenilor", scrie în dosarul de candidatură.