Potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței, 18 dintre cei 23 de procesatori, respectiv 78%, participă la acordul voluntar temporar pentru reducerea prețului laptelui, aceștia inițiind deja renegocierea contractelor cu comercianții.

Astfel, din informațiile colectate de Consiliul Concurenței din platforma Monitorul Prețurilor reiese faptul că în primele două zile de la intrarea in vigoare a acordului, în rafturile magazinelor există deja reduceri ale prețului laptelui românesc, atât pentru cel de 1,5% grăsime cât și pentru cel de 3,5%. Există situații în care reducerile sunt mai mici, deoarece nu s-au încheiat renegocierile contractelor între retaileri și procesatori.

Citește și: Retailerii, de acord cu reducerea prețului laptelui de la 1 mai

”Este un pas important faptul că, încă din prima zi, au confirmat participarea la acord, alături de toate rețelele comerciale, și 78% dintre procesatori și sunt convins că, în zilele următoare numărul acestora va crește” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

”Faptul că este un acord voluntar oferă mai multă flexibilitate pentru a ține cont de situația specifică a fiecărei companii, astfel încât retailerii și procesatorii să poată aplica și reduceri mai mari de 20%, așa cum am văzut că există în unele rețele pentru anumite mărci de lapte. Cred că în următoarele zile, vom vedea o reașezare a prețurilor, pe măsură ce se finalizează renegocierea contractelor, se epuizează stocurile existente. De asemenea trebuie să ținem cont de faptul că în cazul în care un anumit sortiment de lapte era în promoție, deci avea prețul redus deja, nu i se va mai aplica o altă reducere” a mai declarat acesta.

Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 1 mai.

Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).