Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului UE și ai Comisiei au ajuns vineri, după trei ani de negocieri, la un acord politic informal privind Politica Agricolă Comună (PAC), în perioada 2023-2027.

Negociatorii au aprobat o schimbare pentru a adapta mai bine politica agricolă a UE la nevoile fiecărui stat membru, dar ei insistă că politica agricolă a Uniunii Europene trebuie să rămână comună. Noile norme prevăd ca guvernele statelor membre să elaboreze planuri strategice, pe care Comisia le va aproba, specificând modul în care intenționează să pună în aplicare obiectivele UE.

"Sunt foarte satisfăcut să pot anunța că am reușit. Cu privire la anumite puncte, am fi dorit un rezultat diferit, dar pe ansamblu, cred că putem fi satisfăcuți de acordul obținut", a scris pe Twitter comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Negociatorii au avut ca scop o agricultură mai verde, fără a fi afectate veniturile fermierilor.

Eurodeputații au insistat ca păstrarea și consolidarea biodiversității în UE și respectarea angajamentelor Uniunii Europene în cadrul Acordului de la Paris să devină obiective ale viitoarei politici agricole a UE. Parlamentul European s-a asigurat, de asemenea, că, atunci când evaluează planurile strategice naționale, Comisia trebuie să verifice contribuția lor la angajamentele UE privind mediul și clima și la obiectivele strategiei ”Farm to Fork” și a celei pentru biodiversitate.

Potrivit unui document consultat de Reuters, negociatorii au căzut de acord asupra unor reguli care obligă statele membre să cheltuie 20% din plățile directe către agricultori între 2023-2024 și 25% între 2025-2027 pentru așa-numitele "eco-scheme" care protejează mediul.

Cel puțin 35% din bugetul pentru dezvoltare rurală va fi alocat pentru măsurile legate de mediu și climă. 

De asemenea, cel puțin 10% din plățile directe vor fi folosite pentru a sprijini fermele mici și mijlocii.