Puțin sub jumătate din teritoriul UE este expus riscului de secetă severă și prelungită, potrivit unui nou raport al Comisiei Europene.

Raportul vine pe fondul avertismentelor că valul de căldură fără precedent ar putea anula surplusul de aplimente care ar fi trebuit să acopere decalajul cauzat de războiul din Ucraina și a fost publicat luni (18 iulie) de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene - relatează EURACTIV.com.

Documentul prezintă o imagine sumbră a lunilor secetoase și dificile care urmează. Potrivit studiului, 46% din teritoriul UE este expus avertizărilor de secetă, în timp ce 11% rămâne sub cod de alertă, un procent năucitor.

„ Lipsa umidității din sol provoacă un stres considerabil asupra vegetației, punând presiune asupra sistemelor agricole ale UE și stârnind îngrijorări cu privire la impactul asupra randamentelor culturilor.

„Concurența pentru resursele de apă este mare și a început mai devreme decât de obicei”, se arată în raport, adăugând că stresul hidric și termic au „redus randamentul și potențialul culturilor”. Raportul evidențiază Franța, România și Ungaria, precum și câteva regiuni mediteraneene, inclusiv Italia, Spania și sudul Greciei, ca fiind cele mai afectate.

Iar acest risc crește, raportul semnalează o tendință ascendentă a pericolelor de secetă. „Seceta severă care afectează mai multe regiuni ale Europei de la începutul anului continuă să se extindă și să se agraveze”, potrivit sursei citate, iar apa „ar putea fi compromisă în lunile următoare”.

Comentând pe marginea raportului, comisarul pentru cercetare și inovare, Mariya Gabriel, a spus că această presiune determină scăderea randamentelor culturilor dintr-o „perspectivă deja negativă pentru cereale și alte culturi”, avertizând că schimbările climatice „cresc riscul de secete severe și incendii forestiere din întreaga lume.”

Eforturile de a acoperi deficitul cauzat de războiul din Ucraina sunt anulate

Valul sever de căldură conduce la avertismente potrivit cărora eforturile fermierilor de a crește producția, pentru a contracara efectele războiului din Ucraina, ar putea fi în zadar. Vorbind înaintea reuniunii miniștrilor agriculturii din UE de luni, ministrul spaniol al agriculturii, Luis Planas, a menționat că țara va ajunge la o producție de 20 de milioane de tone de cereale în acest an, dar că, din cauza circumstanțelor climatice excepționale actuale, producția a „scăzut între 17 și 18 milioane de tone”.

La fel ca multe alte țări din UE, Spania a profitat de o serie de derogări din programul UE de subvenții pentru agricultură, prin Politica Agricolă Comună (PAC), iar anul acesta a crescut numărul de culturi cultivate în încercarea de a acoperi golul lăsat de războiul din Ucraina.

Dar acest lucru nu a fost suficient, a spus ministrul. „Toate acestea, în ciuda solicitărilor față de Comisie pentru mai multă flexibilitate în ceea ce privește suprafețele de teren cultivate cu pârghie și creșterea terenurilor agricole”, a menționat el, reiterând solicitările pentru o mai mare flexibilitate în PAC, în lumina condițiilor meteorologice severe.

La rândul său, delegația maghiară și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația gravă de secetă din țară care nu ar trebuit tratată ca un punct obișnuit pe ordinea de zi, în cadrul reuniunii miniștrilor, dat fiin că, în absența ploilor în ultimele luni luni, umiditatea solului, în unele regiuni ale țării, a ajuns aproape la zero.

Este previzibilă scăderea drastică a randamentului culturilor

În consecință, este previzibilă „scăderea drastică a randamentului culturilor” în aproape toate sectoarele de producție, ceea ce amenință și securitatea alimentară și aprovizionarea cu furaje.

Ungaria s-a alăturat cererilor Spaniei pentru mai multă flexibilitate în cadrul regulilor care guvernează programul de subvenții al UE în acest an, astfel încât statele membre să aibă mai mult spațiu de manevră în ceea ce privește cerințele de mediu, precum și sprijin pentru irigare.