(video cu subtitrare în limba română)

Costel Vânătoru, horticultor la stațiunea de cercetare horticolă din Buzău, explică de ce un stat nu ar trebui să piardă o asemenea moștenire genetică prețioasă. 

Costel Vânătoru, într-un reportaj realizat de Iulian Ghervas și Adina Popescu:

„Avem peste 20.000 de soiuri în conservare aici. Am pus accent pe soiurile vechi, să le păstrăm și să le aducem în cultură. De exemplu, uitați aici tomatele care erau cultivate în trecut. Aici au un nume de cod, dar provin din tomata Bizon. Asta era cultivată acum poate mai bine de 100 de ani în România. Am reușit să înființăm această bancă de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale.

După înființare, sigur, proiectul a fost blocat și pe urmă reactivat cu mare greutate. Acum zicem noi că suntem pe drumul cel bun, dar suntem departe de unde ar trebui să fim, adică să avem laboratoare bine dotate, cu flux de lucru bine pus la punct, și, sigur, celule de păstrare pe termen mediu și lung, pentru că tehnologia permite să păstrăm astăzi semințele până la  1000 de ani.

Nu cunosc o altă cale mai ieftină care să ducă la progres decât cercetarea.


Din păcate, în România, cercetarea a fost lăsată de izbeliște. Vezi că lumea științifică este împărțită în două tabere. Unii vor să se dezvolte agricultura biologică, ecologică, naturală în Europa, alții fac presiuni, pe partea cealaltă, să se dezvolte agricultura aceasta modernă, pe baza biotehnologiilor. Țările care vin acum și ne oferă aceste tehnologii de vârf, aceste rezultate de vârf ale geneticii, au la adăpost bănci de resurse, au colectat resursele, le au pe toate bine puse la păstrare și, sigur, își permit să facă acest lucru.

Noi ar trebui să nu ne permitem acest lucru până când nu punem la adăpost aceste resurse genetice. Avem exemple clare în istorie - luăm vița de vie care este altoită, majoritatea. A fost atacul de filoxeră, la 1884, n-am făcut altceva decât să cerem ajutorul străinilor și, în loc să ne ofere o substanță de combatere a dăunătorului, ne-au transformat într-o piață de desfacere și, practic, vița noastră este pusă pe port-altoi străin.

De acolo a apărut acea viță de vie hibridă. Practic, fără altoi, deci care rezistă foarte bine la boli și dăunători și care, practic, nu este bună, și, așa cum știți, se fac eforturi mari să fie scoasă din cultură.

Avem acest exemplu clar, când soiurile noastre, acelea vechi, vorbim de Băbeasca neagră, botezată de Ștefan cel Mare, sau, știu eu, alte soiuri pe care le considerăm istorice sunt pe jumătate românești, adică, practic, rădăcina este din import. Plantele din fața noastră, de aicea, toate au fost luate dintr-un singur fruct.

Le avem pe acestea care sunt galbene și sunt uitați, lobate, puțin dublate, avem roșii care sunt la fel, dar sunt roșu intens, tot lobate, pe urmă avem un galben portocaliu, tot la fel, și o culoare intermediară între cele două, lobate. Dacă soiul este stabilizat și nu s-a făcut selecția conservativă cum trebuie nu putem vorbi de o linie distinctă, stabilizată genetic. Soiurile românești s-au aflat în pericol dintotdeauna, aș putea spune.


Chiar și în vechiul regim, atunci când sigur lucrurile păreau că au fost așezate bine în România, în perioada comunistă, soiurile românești au fost lăsate de izbeliște pentru că erau considerate cultivate de chiaburi, cultivate de boieri, cultivate de cei care dețineau pământurile în vremea aceea și, sigur, s-au înființat unitățile de cercetare și legislația a fost potrivnică păstrării creațiilor românești vechi.

Soiurile românești sunt expuse la mare pericol din cauza neglijenței și a schimbărilor climatice

Ar trebui să luăm măsuri pentru că aceste resurse genetice, aceste soiuri românești sunt expuse la mari pericole, pe de-o parte, de neglijența omului, pe de altă parte, de schimbările climatice, pentru că, așa cum vedeți, aceste schimbări sunt din ce în ce mai agresive și, sigur, foarte multe, creații, foarte multe specii, foarte multe soiuri sunt în pericol.

Pe urmă, sigur, importul de semințe, dacă noi avem un soi autentic, local valoros, cum ar fi varza de Buzău, cunoscută și apreciată întreaga lume, dacă noi aducem semințe din altă parte și cultivăm acele semințe lângă varza de Buzău, automat impurificăm soiul de bază și atunci nu mai vorbim de varza de Buzău, vorbim de ceva care a fost varza de Buzău. Și acum nu știm ce mai este.

Sunt puține țări care au nu doar o bancă de resurse genetice... Spania are 33 de bănci de resurse genetice. Franța are bancă de resurse genetice pentru plantele care nu se înmulțesc prin semințe și pe cale vegetativă. Germania a ajuns acum să creeze o bancă de gene pentru conservarea raselor de albine. Noi nu suntem în stare să avem o bancă de resurse genetice pe un domeniu. Nu vorbesc pe specii, așa cum se întâmplă în alte țări, bănci, gene pentru cultura trandafirului. Practic, pentru soiurile de trandafir.

Baza de gene de la Harkov, la 1930

Ar trebui să facem pașii rapid, să ajungem din urmă, pentru că ceea ce vrem noi să facem acum țările vecine au făcut cu mult timp în urmă, vorbim de necazul vecinilor noștri din Ucraina.

La 1930 au construit banca de gene la Harkov și care a fost printre primele obiective bombardate de către ruși. Vor vinde de vecinii noștri bulgari, care ca la 1883 au construit banca de gene, pe care au transformat-o într-un institut național de conservarea a resurselor genetice. Iată, și vecinii noștri care au fost tot în suferință ca noi, tot sub steag roșu, au făcut ce trebuie la timp.

Noi încă ne întrebăm dacă avem nevoie sau nu de aceste instituții.” 

- transcriere automatizată asigurată de Zevo Tech Transcriptions și editată de redacția Euractiv.ro -