Brexitul aduce, fără îndoială, multe riscuri. Dar, dacă politicienii britanici și oamenii de afaceri au dreptate, acesta creează și o oportunitate importantă: posibilitatea construirii unui sector agricol mai sigur, ecologic, eficient și inovativ.

Dacă Marea Britanie reușește să profite de această oportunitate, UE, Statele Unite și alte economii cu sectoare agricole protejate ar putea urma și ele această cale, scrie Ngaire Woods este decan al Blavatnik School of Government și fondator al Global Economic Governance Programme în cadrul Universității Oxford, într-un articol de opinie publicat în  The Guardian.

În prezent, multe sectoare ale agriculturii din Regatul Unit sunt blocate din cauza Politicii Agricole Comune, care impune practici dăunătoare mediului, inclusiv prin faptul că nu sprijină diversitatea fermelor și direcționează plățile către cei mai bogați proprietari de pământ din Marea Britanie.

O anchetă din 2005 a constatat că subvențiile de trei miliarde de lire sterline (3,9 miliarde de dolari) pe care Regatul Unit le primește în cadrul PAC s-au dus în mare parte la marile companii din domeniul agroindustrial și al industriei alimentare, cum ar fi Nestlé, Cadbury și Kraft.

Susținătorii Brexit sunt de părere că, odată eliberată de PAC, Marea Britanie va putea construi un sector agricol mai competitiv, care le va servi mai bine fermierilor și lucrătorilor din agricultură, inclusiv prin reducerea dependenței de subminarea subvențiilor. Și ar putea avea dreptate. În Noua Zeelandă, spre exemplu, renunțarea la subvenții în 1984 a contribuit la catalizarea inovației și a diversificării în sectorul agricol, care astăzi conduce creșterea economică a țării.

Trebuie remarcat totuși că sectorul agricol din Noua Zeelandă a avut zeci de ani de experiență în care a supraviețuit fără subvenții. Ele au fost create în anii 1970 ca o soluție pe termen scurt la noile provocări pentru acest sector și s-a renunțat la ele în 1984. În Marea Britanie, dimpotrivă, subvențiile sunt profund înrădăcinate și merg spre susținătorii puternici și bogați ai actualului guvern. Acest lucru poate explica de ce strategia guvernului privind Brexit propune susținerea subvențiilor, care trebuie plătite direct din portofelul contribuabilului britanic.

Desigur, eliminarea subvențiilor a fost doar un element al transformării agricole din Noua Zeelandă. La fel de important a fost efortul liderilor țării de a asigura accesul la piețele în creștere din Orientul Mijlociu, Japonia și ulterior China, care este acum cea mai mare piață de export pentru Noua Zeelandă, reprezentând 21% din exporturi.

Pentru Marea Britanie, din nou, situația este diferită. Noua Zeelandă este un mare exportator agricol net, producând, de exemplu, 98% mai multă carne de miel și de oaie decât consumă populația. Pentru Noua Zeelandă, găsirea de noi piețe de export a fost o chestiune de viață și de moarte. Marea Britanie, dimpotrivă, este un importator net de produse agricole, cumpărând 46% din alimentele sale din alte țări, inclusiv 27% din UE.

Citiți continuarea pe The Guardian.