Comisarul pentru Agricultură: Bugetul PAC este "prea mic" pentru a face față crizelor viitoare
Pentru a face față crizelor viitoare, avem nevoie de un buget mai mare care să susțină Politica Agricolă Comună, a declarat comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, într-un interviu acordat EURACTIV.
- Articolul original în limba engleză: Agriculture Commissioner: CAP budget ‘too small’ to face future crises
În prezent, Uniunea Europeană are unul dintre cele mai ample programe de subvenționare a agriculturii din lume, în valoare de 270 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o treime din bugetul UE. Însă, potrivit Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, acest lucru este insuficient pentru a face față multitudinii de crize pe care le va avea de înfruntat sectorul agricol în viitor.
"Avem nevoie de o Politică Agricolă Comună mai puternică, ceea ce înseamnă că avem nevoie, de asemenea, de mai mulți bani pentru bugetul PAC", a declarat el pentru EURACTIV într-un interviu acordat, în marja unei audieri în Parlamentul European, săptămâna trecută.
Comisarul a mai subliniat că, între pandemia COVID și invazia Rusiei în Ucraina, sectorul agricol s-a aflat într-o "criză aproape permanentă" în ultimii ani și a atenționat că acest lucru reprezintă un "risc grav" pentru securitatea alimentară".
"Într-o perspectivă pe termen lung, va fi imposibil să asigurăm securitatea alimentară cu un buget atât de mic", a avertizat el, criticând faptul că actualul buget al PAC, care reprezintă 0,4% din PIB-ul UE, pălește în comparație cu alte domenii, cum ar fi securitatea militară, unde cifra se ridică la peste 2%.
"Aceasta este provocarea noastră - o Politică Agricolă Comună mai puternică pentru viitoarea perioadă de după 2027", a declarat Wojciechowski.
Fondul pentru situații de criză va fi activat și anul viitor
Pentru Janusz Wojciechowski, aceeași strategie ar trebui să fie extinsă și asupra fondului de rezervă pentru situații de criză.
Acest fond - activat pentru prima dată în aprilie - poate fi utilizat pentru a finanța măsuri excepționale de contracarare a perturbărilor de pe piață care afectează producția sau distribuția.
Însă, tot în opinia comisarului, acest lucru nu este suficient pentru a ajuta agricultorii să treacă prin perioadele dificile.
"Este vorba de doar 500 de milioane de euro, ceea ce reprezintă, în UE, aproximativ 3 euro pe hectar de teren agricol", a explicat el, subliniind faptul că "PAC nu are suficiente mijloace" pentru a face față unei crize.
Ca atare, agricultorii ar trebui să dispună de "mai multe resurse pentru gestionarea crizelor", a spus comisarul, adăugând că fondul de rezervă pentru criză "va fi activat probabil și anul viitor".
Fondurile PAC trebuie folosite pentru a-i sprijini pe agricultori
Comisarul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că actualul buget al PAC este diminuat și din cauză că este folosit pentru a susține politicile alimentare europene și atingerea obiectivelor Pactului Verde.
În luna iulie, Comisia Europeană a anunțat că programul de subvenții agricole al Uniunii Europene va fi modificat pentru a putea finanța punerea în aplicare a planului de reducere a utilizării pesticidelor, iar o inițiativă recentă de soluționare pe termen lung a crizei îngrășămintelor se bazează, de asemenea, pe bugetul PAC.
Cu toate că, în cele din urmă, Wojciechowski a recunoscut că industria îngrășămintelor face parte din ecosistemul alimentar al UE, el a declarat că finanțarea pentru îngrășăminte ar trebui să vină din altă parte.
"Bugetul PAC ar trebui să fie, în primul rând, un buget pentru agricultori", a explicat el, și a cerut "o mai bună coordonare" între PAC și alte politici, cum ar fi politica de coeziune și fondurile de redresare, subliniind că acestea ar trebui să fie "complementare".
Același lucru este valabil, în viitor, și pentru fondul de dezvoltare rurală, care este finanțat, în prezent, în cadrul PAC, dar care "ar trebui să fie finanțat și din alte fonduri, cum ar fi fondurile de coeziune și de redresare", a adăugat el.
Parlamentul European are un rol important în menținerea echilibrului
În același timp, Comisarul a salutat rolul esențial al Parlamentului European în reformarea politicii de subvenții agricole și a aportului important pe care l-a avut în echilibrarea "abordării durabile a agriculturii, pe de-o parte și a accentului pus pe productivitate, pe de altă parte".
De asemenea, Parlamentul European a jucat un rol cheie în protejarea elementului "comun" al Politicii Agricole Comune, subliniind că ultima reformă, care a fost concepută pentru a oferi mai multă flexibilitate statelor membre, a riscat să "devină mai mult națională decât comună".
Comentarii