Comisia Europeană a aprobat marți înregistrarea "Cârnaților din topor din Vâlcea" ca Denumire de Origine Protejată (DOP).

"Cârnații din topor din Vâlcea" sunt cârnați de porc din regiunea vâlceană din sud - centrul României, afumați cu lemn de fag.

"Gustul și frăgezimea obținute prin sărarea și conservarea cărnii cu sare de la Ocnele Mari sunt completate de aroma condimentelor și celei de fum", precizează Comisia Europeană.

Potrivit Ministerului Agriculturii, "Cârnații din Topor" din Vâlcea reprezintă "un exemplu autentic de măiestrie și tradiție românească":

"Acești cârnați, preparați manual prin mărunțirea cărnii cu toporul, se remarcă prin gustul unic dat de sărarea cu sare gemă de la Salina Ocnele Mari și dubla afumare cu lemn de esență tare".

Cu o rețetă transmisă din generație în generație, "Cârnații din Topor" din Vâlcea sunt un simbol al gospodăriilor țărănești și al resurselor naturale din zona Vâlcea.

Comisia Europeană a aprobat marți și alte produse înregistrate ca Denumire de Origine Protejată (DOP): "Miel de tilleul de Picardie" din Franța, "Fured" din Ungaria, "Casauria" din Italia și "Aceite del Somontano" din Spania.