Ce așteptări are un fermier de la statul român
Viorel Ninulescu, fermier din Dolj, ar dori ca statul să construiască sisteme de irigații în zonele în care astfel de sisteme nu există, pentru a sprijini fermele de lapte. După ce a văzut cum e la alții, el ar vrea ca statul român să fie proactiv.
Viorel Ninulescu spune că ultimul an a fost bun pentru fermele de lapte, un litru fiind vândut cu 1,7 lei, astfel că ferma Fenov Robănești, din județul Dolj, s-a concentrat pe investiții în infrastructură: ”Când va fi o cădere nu vom mai putea face nimic, atunci încercăm să supraviețuim așa cum s-a întâmplat în ultimii ani”.
”Investim foarte mult în tehnologie, adică în săli de muls, în remorca noastră tehnologică, în următoarea perioadă am vrea să ne luăm o remorcă autopropulsată, să vedem cum facem, poate ne gândim și la fonduri europene, o să vedem, n-am mai încercat în ultimii ani să accesăm, să vedem cât de complicat e acum cu hârtiile, cu siguranță e mai simplu decât dacă am face și construcții pe fonduri”, mai spune fermierul.
După ce a văzut cum e în alte țări, Ninulescu și-ar dori ca statul român să fie proactiv, să vină cu măsuri prin care să încurajeze dezvoltarea fermelor.
În ceea ce privește sprijinul acordat de stat, fermierul a explicat că îi ajută foarte mult subvențiile pentru genetică, dar ar mai avea nevoie de ajutor, în special în privința irigațiilor.
”Noi suntem într-o zonă care nu a moștenit un sistem vechi de irigații și așteptăm o soluție și pentru zonele astea. În alte țări, în Portugalia de exemplu, s-a făcut un plan național. E important ca statul să pună la punct infrastructura și noi să plătim pentru utilizarea ei”, afirmă Viorel Ninulescu.
Comentarii