Comisia Europeană a anunțat miercuri că va restitui fermierilor 444 de milioane de euro, sumă care inițial a fost dedusă din plățile directe pentru 2018 conform reglementărilor PAC pentru crearea în acest an a rezervei de criză în sectorul agricol.

Sumele în cauză vor fi rambursate fermierilor începând cu 1 decembrie 2018.

Chiar dacă sectorul agricol s-a confruntat cu situații critice în acest an, cum ar fi vremea extremă în timpul verii, nu a fost necesară deblocarea rezervei de criză în 2018 pentru a oferi sprijin fermierilor europeni.

Pagubele provocate de condițiile meteo nefavorabile din timpul primăverii și verii au fost rezolvate prin intermediul altor măsuri de care au beneficiat fermierii.

În cazul României, este necesară o clarificare suplimentară a sumei cu privire la pragul de 2.000 de euro care se aplică disciplinei financiare în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013.

"Așadar, în scopul bunei gestiuni financiare, nu ar trebui să se pună la dispoziția României nicio sumă pentru rambursare în această etapă", potrivit Regulamentului privind rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2018, publicat marți în Jurnalul Oficial al UE.