Grâul și porumbul s-au ieftinit după ce Rusia a anunțat că își va reduce atacurile în Ucraina.

Cotația grâului a coborât marți la cel mai redus nivel din ultimele patru săptămâni, iar porumbul și-a continuat declinul, după ce Rusia a semnalat că își va reduce atacurile asupra unor importante orașe din Ucraina, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Ministrul adjunct al apărării de la Moscova, Alexendar Fomin, a declarat că Rusia a decis să își reducă activitățile militare în zona Kiev și Chernihiv. Dacă se va confirma, o inversare a invaziei ar ajuta la diminuarea perturbărilor provocate de război asupra comerțului mondial cu cereale.

În replică la aceste declarații, la Bursa de la Chicago, cotațiile futures la porumb au scăzut cu 2,5%, până la cel mai redus nivel de după data de 17 martie. În cazul grâului, cotațiile au scăzut cu până la 6,7%, revenind sub pragul de 10 dolari per bushel.

Rusia și Ucraina sunt responsabile pentru aproape 30% din exporturile mondiale de grâu și sunt de asemenea importanți furnizori de uleiuri alimentare.

„Negocierile care se derulează în prezent între Rusia și Ucraina oferă speranțe pentru o destindere. În Rusia, exporturile continuă în pofida situației din bazinul Mării Negre, în timp ce în Ucraina au fost complet oprite de blocarea transportului maritim”, susțin analiștii firmei de consultanță Agritel.

Traderii așteaptă și o serie de importante rapoarte ce urmează să fi publicate joi de autoritățile americane, care vor oferi detalii cu privire la suprafețele însămânțate și stocurile de cereale. Aceste date vor oferi un indiciu cu privire la modul în care fermierii răspund la creșterea costurilor cu imputurile precum și la creșterea cererii pentru culturi provenite din alte zone pe fondul războiului din Ucraina.