Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat duminică faptul că Guvernul PSD-ALDE este responsabil pentru criza pestei porcine africane din România.

„Vorbesc de criza pestei porcine africane, care ocupă, încet-încet, bucată cu bucată, toată țara și care riscă să distrugă un sector agro-alimentar întreg. Ne confruntăm în acest caz cu o criză care este extrem de gravă din acest punct de vedere. Este o criză care se datorează, din punctul meu de vedere, în primul rând incompetenței Guvernului PSD-ALDE - și aici aș spune că responsabilități directe a ceea ce se întâmplă are doamna prim-ministru, pentru că dânsa are sub control toate instituțiile care ar fi putut și care ar trebui să țină sub control această criză, domnul ministru Daea, în calitatea lui de ministru al Agriculturii, care vizează și acest sector al creșterii porcinelor, și, evident, în cel puțin aceeași măsură, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Geronimo Brănescu”, a declarat Dacian Cioloș în cadrul unei conferințe de presă.

El a adăugat că în calitate de ministru al agriculturii în România și la nivel european, când a fost comisar de resort, s-a confruntat cu astfel de situații și s-a dovedit că dacă se acționează la timp, lucrurile pot fi ținute sub control. Cioloș a atras atenția că există riscul de sistare a exportului de carne de porc din România pentru o perioadă de timp, transmite Agerpres.

„Rezultatele sunt dezastruoase, pentru că este vorba nu doar de închiderea unor ferme, oameni care au credite la bancă, care au investit în acești ultimi ani în sectorul de creștere a porcinelor, dar avem deja, pe lângă ferme închise, oameni care sunt trimiși în șomaj, peste 1.000 de oameni care și-au pierdut locurile de muncă deja, dintre care 500 provin doar dintr-o singură companie. Există riscul clar în momentul de față de reducere și poate chiar sistare pentru o anumită perioadă de timp a exportului de carne de porc din România - și vă reamintesc că viabilitatea acestui sector ține în primul rând de competitivitatea lui și de capacitatea de a comercializa pe piața europeană și în exterior - și riscul este mare să nu mai putem face acest lucru, chiar și cei care nu au problema infectării cu virus”, a precizat fostul premier.

Potrivit acestuia, o creștere a importului de carne de porc ar duce la creșterea prețului la raft, ceea ce ar însemna inflație.

„Vor crește importurile tot mai mult, pentru că avem unități de creștere a porcului care au integrată și partea de procesare, tocmai ca să poată să valorifice tot mai bine materia primă locală, care nu vor mai putea valorifica materie primă locală, pentru că nu vor mai putea exporta produse din carne de porc românesc și atunci vor trebui să importe și importul înseamnă creșterea prețului la raft pentru produse care vor fi chiar pe piața românească”, a susținut Cioloș.

„Creșterea prețului la produse alimentare înseamnă inflație și inflația se va adăuga la inflația pe care o avem deja și atunci orice povești cu creșteri de salarii și de pensii vor deveni legende. Același Guvern care avea pretenția că românilor le va crește bunăstarea sub guvernarea lor, iată că din cauza incompetenței va scădea puterea de cumpărare a românilor și datorită faptului că vom importa carne de porc”, a adăugat fostul premier.