Ciucă: Guvernul va intensifica sprijinul acordat fermierilor și producătorilor locali

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.
"Avem nevoie de mai multe depozite frigorifice și de conservare pentru producătorii români, care astfel vor putea asigura continuitate extra-sezonieră în aprovizionarea lanțurilor marilor retaileri cu legume-fructe, mezeluri și produse lactate. Guvernul își va intensifica sprijinul acordat fermierilor și producătorilor locali pentru a crește gradul de procesare, prelucrare și rafinare a produselor agricole în România dar și pentru a crea plus-valoare pe lanț și a echilibra balanța comercială a țării”, a declarat Ciucă.
La sfârșitul întâlnirii, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus, într-o scurtă declarație de presă, că prim-ministrul a mai transmis că este nevoie de mai multe depozite frigorifice și de conservare pentru producătorii români.
"În acest sens, Guvernul își va intensifica sprijinul acordat atât fermierilor, cât și producătorilor locali, pentru a crește gradul de de procesare, prelucrare și rafinare a produselor agricole din România. Totodată, și pentru a crea plus valoare pe lanțul comercial și pentru a echilibra balanța comercială a țării noastre, care înregistrează un deficit în acest sector", a spus Cărbunaru.
La finalul întâlnirii, a fost stabilită o întâlnire în sistem tripartit - Guvern, retaileri, producători/procesatori, pentru a articula o abordare strategică a valorificării produselor agricole și industriei alimentare în interesul consumatorului român.
"Vă pot da asigurări că în cel mai scurt timp, această reuniune va avea loc", a conchis Dan Cărbunaru.
Reamintim că premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, săptămâna trecută, la Palatul Victoria, cu ministrul Agriculturii din Iordania, Khalid Al-Hanifat. Discuțiile au vizat și inițiativa României de a înființa un hub pentru produsele românești în portul Aqaba.
de tzatza_9 24 Mar 2023 17:13
Articol UNIC:
"Diana Iovanovici Șoșoacă nu mai primește îndemnizație și pensie specială până nu-și bagă în cap mințile"
Dacă nu apare până la alegerile parlamentare (ca să intre în vigoare) vom declanșa greva fiscală. Nu este normal ca din munca mea și a altora să se îngrașe ea.
Poate că o propune ... PNL să-i mai crească nițeluș procentele.
La Bruxel ar putea fi prezentată ca reducerea pensiilor speciale nu a celor militare.