Executivul UE propune creșterea valorii maxime a ajutoarelor de stat pentru agricultură pe care statele membre le pot plăti fără o notificare prealabilă, de la 15.000 la 25.000 de euro, pe o perioadă de trei ani, pentru fiecare exploatație agricolă.

Potrivit Comisiei Europene, aşa-numitele ajutoare „de minimis” s-au dovedit a fi deosebit de folositoare în perioade de criză, pentru că permit o reacţie rapidă înpentru a sprijini fermierii să facă faţă unor situaţii de urgenţă.

Comisia Europeană a răspuns astfel solicitărilor venite de la statele membre în vederea majorării plafonului pentru aceste ajutoare, în ideea de a le permite ţărilor UE să distribuie fonduri mai mari şi mai rapid fără a trece prin procedura notificărilor.

În plus, pentru a se asigura că nu vor apărea distorsiuni pe piaţă, a fost introdusă o clauză suplimentară: niciun singur sector agricol nu va putea primi mai mult de 50% din fondurile naţionale pentru ajutoare de minimis, notează Agerpres.

Disclaimer secțiune