Ministrul Agriculturii a revenit cu o serie de precizări după ce prestația sa în Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European a fost ținta ironiilor.

”Sunt și momente în care îngrijorarea pescarilor este dincolo de puterea de rezistență. A se vedea populațiile de cormorani. Am discutat cu Vella, cu comisarul (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime și pescuit - n.r.), a văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lui Vella că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulți. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ și un sector complementar, alternativ pentru momentele în care nu ai acces la resurse pe o perioadă de timp știind elementul de prohibiție pe care trebuie să-l păstrezi, complementar că poți găsi în interior, în apele tale, soluția de a crește anumite specii care să asigure pe de o parte locuri de muncă, pe de altă parte hrană foarte bună și iată, ca răspuns aici, o hrană sănătoasă, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a păstra echilibrul și a genera progres", a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent în Parlamentul European pentru a prezenta prioritățile Președinției române a Consiliului UE în domeniul agriculturii și pescuitului. 

Întreaga sa intervenția a fost presărată cu exprimări neclare și pe lângă subiect, astfel că a devenit imediat ”vedeta” social media.

Ministrul a simțit nevoia să facă o serie de precizări privind problema cormoranilor care afectează pescuitul.

Cormoranii sunt o foarte mare problemă pentru acvacultura din România şi pentru unii fermieri piscicoli care au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze din cauza pierderilor înregistrate şi de aceea Comisia Europeană trebuie să găsească soluţii, a declarat, joi, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Unii fermieri piscicoli au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze, să cultive terenurile pur şi simplu ca pe terenuri arabile, secând bălţile respective pentru că nu mai puteau face faţă. Este o îngrijorare la nivelul fermierilor români şi nu numai, ci şi a celor din alte ţări în ceea ce priveşte activitatea din acvacultură. Ei nu-şi mai pot dezvolta afacerea, nu mai pot accesa fonduri de la UE pentru că activitatea de pescuit este paralizată de numărul mare de cormorani, care, având protecţie, afectează populaţia de peşti. Ei nu se mai sperie de nimic, toate mijloacele care au fost folosite de fermierii piscicoli s-au dovedit ineficiente. Ei nu se mai sperie de om, intră în masa apei şi mănâncă peştele şi dezastrul este formidabil la pepinierele piscicole, cele care asigura continuitatea procesului piscicol şi împrospătarea resursei. Eu într-adevăr am avut o discuţie cu comisarul Vella (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, n.r.) în România despre cormorani, i-am spus-o şi lui aşa şi repet: cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia. Trebuie să găsim soluţii să reducem populaţia. Protejăm cormoranul, dar în biodiversitatea aceasta sunt şi peştii", a subliniat Petre Daea.

Declaraţiile ministrului sunt susţinute de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fermierilor Piscicoli (ANFP), Cătălin Platon, care afirmă că ar trebui acordat un sistem de compensaţie pentru fermierii piscicoli din România care înregistrează pagube din cauza cormoranilor, la fel cum se întâmplă şi în alte ţări europene, coroborat cu un plan de management al populaţiei de cormorani:

"Eu nu înţeleg de ce o situaţie atât de gravă a luat o turnură de vodevil. Dacă aţi şti de cât timp facem intervenţii să se discute în spaţiul public pe acest subiect, dar se pare că acesta este singurul mod la care presa acţionează".