Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de peste 225 de milioane de lei (46 milioane de euro), menită să sprijine activitatea crescătorilor de bovine din România în contextul pandemiei de coronavirus.

Schema, care a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat, prevede că guvernul român va acorda subvenții directe pentru a compensa parțial pierderile de venituri suferite de crescătorii de bovine din cauza pandemiei de coronavirus.

„Comisia a constatat că schema din România este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, (i) ajutorul nu depășește 225.000 euro per beneficiar care își desfășoară activitatea în sectorul agricol primar prevăzut de cadrul temporar și (ii)  schema se va aplica până la 31 decembrie 2021”, a anunțat Comisia într-un comunicat.

Executivul UE a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporționată pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu legislația Uniunii și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar.