Cum vede România modificarea legislației privind etichetarea mierii comercializate în UE
România consideră necesară și binevenită modificarea legislației privind etichetarea mierii comercializată în UE, spune Petre Daea. Deși e un producător important de miere, România importă cantități mari din state terțe.
"România, ca prim producător de miere în Uniunea Europeană ce se confruntă cu o serie de greutăți privind comercializarea acestui produs, consideră necesară și binevenită modificarea legislației, în așa fel încât piața să ofere stabilitate și transparență. De aceea, rugăm Comisia Europeană să demareze procedura de revizuire a legislației privind etichetarea mierii comercializată în UE, pentru a informa corect consumatorii și a contribui astfel la combaterea practicilor înșelătoare și dezavantajarea producătorilor europeni de miere, care înregistrează astfel pierderi financiare importante", a declarat luni ministrul agriculturii, Petre Daea, la Consiliul Agricultură și Pescuit.
Revizuirea Directivei Consiliului privind mierea (2001/110/CE) reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți în mod semnificativ transparența pieței prin furnizarea de informații detaliate și utile cu privire la originea mierii și de a restabili astfel încrederea consumatorilor.
România a solicitat în repetate rânduri, alături de alte state UE, schimbarea legislației de etichetare a mierii prin indicarea precisă a țării de origine, indiferent dacă aceasta provine din țări UE sau state terțe, astfel încât consumatorii să fie informați în legătură cu proveniența și calitatea mierii. scrie Agerpres.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa.
Cu toate acestea, România importă anual între 3.000 și 6.000 tone de miere, adică 30-35% din consumul intern. Multe importuri sunt din afara UE, la prețuri mai mici.
”Sunt niște procesatori mai mari care au intrat pe piața românească, dar care, din păcate, promovează mai mult mierea din spațiul extracomunitar (Ucraina, China), astfel explicându-se prețurile foarte mici de multe ori la raft. În aceste condiții, apicultura și apicultorii au mult de suferit”, a explicat recent pentru EURACTIV Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).
Comentarii