România trebuie să pună mai mult accent pe partea de procesare a produselor agricole, astfel încât să nu mai exporte materii prime și să importe produse cu valoare adăugată mare, spune europarlamentarul liberal Daniel Buda.

„În noua PAC, trebuie să punem un accent mai sporit pe componenta de procesare. Dacă nu vom reuși să dezvoltăm acest segment de procesare în România, nu vom putea să ne păstrăm competitivitatea în sectorul agricol”, a spus Buda într-o intervenție susținută la o conferință pe tema noii Politici Agricole Comune (PAC), care se va aplica din 2023.

„Este inadmisibil ca astăzi în România, noi să fim principala țară care exportă grâu, porumb, dar să fim în același timp statul cu importuri masive de pâine congelată, de produse de panificație”, a adăugat el.

România este unul dintre principalii producători agricoli din Uniunea Europeană, dar are de mai mulți ani deficit în comerțul exterior cu produse agro-alimentare, deși exportă milioane de tone de cereale.

Buda, membru al Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European, a invitat fermierii să colaboreze cu autoritățile naționale în elaborarea Planului Național Strategic (în baza căruia vor fi distribuite fondurile europene).

Statele membre trebuie să își prezinte proiectele de planuri până la 31 decembrie 2021. Comisia va avea apoi la dispoziție șase luni pentru a evalua și a aproba planurile, care vor intra ulterior în vigoare la începutul anului 2023.

„Tinerii fermieri de azi sunt cei care vor produce hrană pentru generațiile de mâine și am încrederea că vor accesa fondurile europene puse la dispoziție în următorii ani pentru a dezvolta componenta de procesare, pentru a consolida sectorul agricol. Vreau să vă asigur că în noua PAC, fermierii vor fi sprijiniți cu instrumente concrete pentru a furniza mai departe alimente de înaltă calitate și la prețuri accesibile pentru consumatori”, a mai spus eurodeputatul PNL.

Prin planurile strategice pentru punerea în aplicare a PAC, statele membre pot ține seama de condițiile locale și să se concentreze asupra performanței. „Invit fermierii să colaboreze cu autoritățile naționale în elaborarea Planurilor Naționale Strategice astfel încât nevoile din teren să se regăsească în aceste planuri! Planurile naționale strategice reprezintă un element cheie al reformei PAC, ce va stabili modul în care fiecare stat membru va utiliza instrumentele PAC, pe baza unei analize a condițiilor și nevoilor lor, cu scopul de a atinge obiectivele specifice ale PAC”, a punctat Daniel Buda.

Acord informal privind Politica Agricolă Comună

Mai mult pe EurActiv »