Europarlamentarul spaniol Esther Herranz (Partidul Popular European) vrea să armonizeze controalele la frontierele UE pentru protejarea alimentelor și a produselor vegetale și prevenirea dăunătorilor, arată EurActiv.com, care citează EFEAgro.

Esther Herranz afirmă că UE ar trebui să aplice controale la "traficul de mărfuri de la granițele sale, la fel ca în cazul fluxurilor migratorii", pentru a proteja alimentele și produsele vegetale.

Eurodeputatul mai spune că, așa cum fluxurile migratorii au "forțat" UE să ia decizii cu privire la granițele sale, guvernele trebuie să acționeze pentru a evita "problemele de sănătate" legate de producția agricolă.

Deputatul european e îngrijorat în special de bacteriile Xylella, prezente în plantele din mai multe țări și în Insulele Baleare spaniole și Alicante.

Herranz insistă asupra conceptului de "apărare alimentară" folosit de Guvernul SUA, care se concentrează pe standardele de prevenire a contaminării.

Washington consideră că UE este "slab" din punct de vedere legislativ în acest domeniu și că ar fi recomandabil ca toate statele membre să fie convinse să armonizeze supravegherea importurilor.

"Țările producătoare precum Spania sunt conștiente de pericolul de la granițe, dar nu toate țările sunt la același nivel. Avem dovada: Xylella sau petele negre pe citrice. Dacă Xylella a intrat odată cu plantele de cafea ornamentale prin portul Rotterdam, este necesar să se controleze nu numai alimentele, ci și produsele sau obiectele care pot purta ființe organice", spune Herranz, citată de EurActiv.com.

Modelul Statelor Unite

Vorbind despre regimul de "apărare alimentară", eurodeputatul reamintește cerințele stricte ale SUA pentru importurile care, de exemplu, "obligă exportatorii de portocale din portul Castellon să efectueze multe controale" dacă doresc acces pe piața americană.

 

"Să aplicăm aceleași reguli și în Europa. Dacă ne deschidem către lume fără a ne proteja pe noi înșine și putem conta doar pe utilizarea limitată a substanțelor împotriva bolilor, suntem pierduți", spune Herranz.

 

Deputații sugerează introducerea certificărilor de produse la nivelul întregii UE, deoarece ar ajuta companiile mici care doresc să vândă pe piețe precum Japonia, SUA sau Canada, dar acum plătesc un preț ridicat pentru acreditare.

Lăudatul TTIP

Herranz regretă că venirea lui Donald Trump la Casa Albă a încetinit TTIP, deoarece ar fi fost "un instrument fantastic" pentru produse precum carnea, vinul și citricele.

În general, eurodeputatul pledează pentru promovarea de noi acorduri, cum ar fi CETA, cu Canada, sau cel încheiat recent cu Japonia, deoarece cu cât "partenerii comerciali sunt mai diversi", cu atât mai mic este "riscul" de repetare a unei crize, cum ar fi cea generată de Sancțiunile rusești.

Herranz afirmă că acordurile trebuie să fie reciproce, deși crede că sectorul agricol nu mai este folosit ca "monedă" ca mai înainte.

Despre PAC

În ceea ce privește viitorul bugetului Politicii Agricole Comune (PAC), eurodeputatul Partidului Popular European spune că va depinde de factori precum Brexit și că negocierea PAC actuală a fost deja influențată de criză.

 

"Trebuie să fii realist și să crezi că PAC nu va mai fi așa cum este. Realitatea este foarte diferită acum", spune eurodeputatul.

Cu toate acestea, Herranz susține că "este realistă și crede că PAC va înceta să existe în forma actuală, deoarece va avea din ce în ce mai mult o orientare mai ecologică", dat fiind că unele dintre elementele sale, cum ar fi plățile istorice, "par a fi relicve dintr-un alt moment".

În opinia lui Herranz, PAC ar trebui să facă obiectul unor "ajustări" și să îmbunătățească "măsurile de piață" sau instrumentele de încorporare a tinerilor agricultori, deoarece "nu se poate ca în Spania vârsta medie a producătorului să fie de peste 50 de ani".

Cu toate acestea, europarlamentarul consideră că sectorul este unul "foarte diferit" acum și este conștientă de faptul că agricultura nu mai este ceea ce era odată, iar producătorii sunt "înrădăcinați" într-un context globalizat.