VIDEOFermierii acuză ineficiența administrației, inclusiv într-un dialog ad-hoc cu premierul Ciucă
Cu o lună în urmă, prim-ministrul Nicolae Ciucă a fost suprins de camera de luat vederi EURACTIV.ro într-o vizită neoficială la Târgul Indagra din capitală. Oamenii s-au plâns de felul în care îi tratează administrația.
Mai mulți participanți la târg s-au strâns în jurul premierului spunându-i ce experiențe au avut în accesarea fondurilor:
"Statul ăsta mă pune pe mine pe drumuri, să umblu cu o valiză de hârtii" - spune unul dintre cei prezenți acolo. Acesta a povestit cum oamenii sunt plimbați de la o instituție la alta, pentru tot felul de avize și alte aprobări și cum, apoi, una li se spune și alta se face.
Cei care se ocupă, de la unitatea de management a ministerului agriculturii, una ne spun, de exemplu, că doresc asocierea, iar când vin cu Ghidurile solicitanților, acelea spun altceva - își exprimă indignarea un specialist implicat în accesarea fondurilor pentru agricultură.
"Oamenii sunt contrariați, nici nu mai vor să audă", spune acesta.
Altcineva povestește că a fost nevoit să discute inclusiv la nivelul directorului AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), dar situația se repetă: pe vorbe li se dă dreptate, însă pe hârtie lucrurile rămân blocate.
Oamenii îi spun premierului că sunt "prea mărunți" să poată schimba ceva.
Îngrijorările au fost exprimate public nu o dată și de reprezentanții acestora.
Fermierii se tem de faliment din cauza prețului la utilități
În luna septembrie, patru organizații patronale cereau guvernului, într-o scrisoare publică, plafonarea la gaz pentru agricultură, avertizând asupra pericolului iminent de faliment.
Federația Națională Pro Agro, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) și Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) avertizau asupra necesității unor măsuri urgente și eficiente pentru salvarea fermelor.
Scrisoarea arăta că seceta devastatoare, bolile (pesta porcină africană la porci, gripa aviară la păsări, scrapia la ovine), scumpirea utilităților (energie electrică, combustibil, gaz) i-au adus pe producătorii agricoli și pe crescătorii de animale în pragul falimentului.
Situația e departe de a fi singulară, țările europene se confruntă de asemenea cu provocările generate de pandemie și amplificate de războiul din Ucraina, însă în România problemele par a fi și mult mai complicate. Ineficiența administrativă, tărăgănarea punerii în practică a măsurilor de sprijin, chichițe birocratice, reinterpretări neunitare ale prevederilor legale - acestea și alte aspecte similare îi pun pe fermierii români în situații imposibile, după cum i-au semnalat aceștia premierului Ciucă.
Încă din primăvară, Comisia Europeană a propus, ca măsură excepțională, forme suplimentare de sprijin pentru fermieri.
"Pentru unii, problema majoră este supraviețuirea lor economică", declara comisarul pentru agricultură Janusz Wojciechowski încă din mai 2022.
La 23 mai 2022, Comisia Europeană a formulat propunerea ca statele membre să plătească o sumă forfetară unică fermierilor și întreprinderilor agroalimentare afectate de creșteri semnificative ale costurilor de producție, cu alocări în acest sens din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală. (FEADR)
Într-un interviu acordat recent EURACTIV, comisarul Janusz Wojciechowski a spus că bugetul alocat la nivelul Uniunii Europene este "prea mic" în fața provocărilor. "Avem nevoie de o Politică Agricolă Comună mai puternică, ceea ce înseamnă că avem nevoie, de asemenea, de mai mulți bani pentru bugetul PAC", a mai spus comisarul Wojciechowski, în interviul EURACTIV acordat în marja unor audieri în Parlamentul European.
În România, oamenii acuză piedicile apărute în aplicarea reglementărilor.
Comentarii