Fermierii afectați de epidemia de COVID-19 pot beneficia de un ajutor de până la 7.000 de euro

Fermierii pot cere, începând de vineri, sprijin financiar pentru atenuarea pierderilor provocate de pandemia de COVID-19, în baza unei scheme cu un buget total de 150 milioane de euro.
Cererile pentru ajutorul care se acordă în sumă forfetară, în funcție de dimensiunea fermei, se pot depune în perioada 25 septembrie-23 octombrie, potrivit ghidului Măsurii 21 privind acordarea unui sprijin temporar cu caracter excepțional, ca răspuns la criza sanitară generată de epidemia de COVID-19.
Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.
Pentru crescătorii de bovine, cuantumul sprijinului variază între 1.000 și 7.000 de euro/exploatație, în funcție de numărul de animale deținute. Sprijinul pentru sectorul de ovine-caprine variază între 500 și 2.500 de euro per exploatație, în timp ce cultivatorii de legume, fructe și cartofi pot primi între 700 și 5.000 de euro, în funcție de suprafața cultivată.
Bugetul Măsurii M21 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 este de 150 milioane de euro, alocat din bugetul UE, fondurile fiind alocate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
de Etbiwhany 18 Iun 2022 02:28