AFIR a anunțat epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul PNDR 2014-2020 pentru dezvoltarea fermelor mici, înainte de data închiderii sesiunii.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit online 6.372 de solicitări de finanțare, în valoare totală de 95.580.000 euro.

Alocarea financiară pentru sesiunea anuală 2018 a submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” a fost stabilită la 47.790.000 euro.

Sesiunea de primire a cererilor de finanțare a fermelor mici fost deschisă pe 1 august 2018 și avea prevăzut ca termen limită de depunere data de 31 decembrie 2018.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, în cazul atingerii plafonului stabilit de 200% din alocarea disponibilă, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul limită.