Comisia a adoptat măsuri preventive excepționale și temporare privind importul unui număr limitat de produse din Ucraina, după ce fermierii din cinci state, printre care și România, s-au plâns că nu pot concura cu produsele ucrainene mai ieftine.

Comisia Europeană a adoptat marți măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanția excepțională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere "circumstanțele excepționale" cu care se confruntă cinci state membre: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

Măsurile anunțate marți de Comisia Europeană vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui – originare din Ucraina.

Măsurile au intrat în vigoare chiar de marți la 2 mai și vor fi aplicate până la 5 iunie 2023.

Dacă situația o va impune, Comisia va prelungi măsurile și după data de 5 iunie.

Comisia Europeană ar putea face o evaluare a situației și pentru alte produse.

În această perioadă, grâul, porumbul, semințele de rapiță și semințele de floarea soarelui originare din Ucraina vor putea să circule sau să tranziteze aceste cinci state membre prin intermediul unui regim vamal comun de tranzit sau pot fi direcționate către o țară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia s-au angajat să-și ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui și orice alte produse care provin din Ucraina.

Aceste măsuri fac parte dintr-un pachet mai amplu de sprijin al Comisiei pentru fermierii din cele cinci state membre.

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a anunțat că, în cadrul acestui pachet, România va mai primi aproape 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru spijinirea fermierilor afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina.

În cadrul primului pachet de sprijin, România a primit 10,05 milioane de euro. Autoritățile de la București au completat suma cu alte 10 milioane de euro.

Întrebat marți la Digi 24 dacă Guvernul va suplimenta fondurile luna aceasta, Daea a menționat că începând de miercuri va solicita starea stocurilor la porumb, floare soarelui și rapiță și în funcție de analiza realizată se va decide.

”Am susținut încă de la început, inclusiv prin scrisoarea pe care am trimis-o Comisiei Europene, că fermierii români au nevoie de o justă compensație pentru pierderile suferite ca urmare a importurilor de cereale din Ucraina”, a comentat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

Fondurile extrem de mici alocate României au provocat nemulțumiri în rândul fermierilor români, care au protestat luna trecută în București și alte orașe. Proteste au avut loc și Bulgaria, Polonia, Ungaria și Slovacia.








Politica agricolă comună și provocările fără precedent ale pieței agro-alimentare

Mai mult pe EurActiv »