USR și partidul lui Ludovic Orban, Forța Dreptei, au contestat miercuri la Curtea Constituțională proiectul de lege privind reglementarea modalității de raportare a stocurilor la produsele agricole.

Semnatarii sesizării susțin că proiectul de lege adoptat recent încalcă prevederile constituționale referitoare la libertatea economică și libera inițiativă, cele privitoare la concurența într-o economie de piață, precum și principiul securității juridice, previzibilității și clarități normelor juridice.

"În fapt, proiectul deschide în mod nejustificat și fără rațiuni obiective posibilitatea oficialităților guvernamentale de a utiliza date și informații obținute printr-o restrângere arbitrară a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, afectând în mod grav libertatea economică. Această soluție legislativă, care nu este întâlnită în niciun alt stat membru UE, este cu atât mai puțin justificată în condițiile în care există deja cadru legal în vigoare prin care autoritățile beneficiază de informații referitoare la producția agricolă, precum și de posibilitatea constituirii de rezerve de stat", spune cele două formațiuni.

Legea, susținută de PNL, PSD, UDMR și neafiliați, a fost adoptată cu 206 voturi "pentru", 42 de voturi "contra" și 41 de abțineri în urmă cu exact o săptămână. Senatul a adoptat-o la mijlocul anului 2022.

Concret, legea stabilește modalitatea de raportare a stocurilor la produsele agricole și alimentare de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii la nivel național și comercianți.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole și alimentare, cu respectarea confidențialității datelor care privesc aceste produse.

Astfel, în vederea asigurării trasabilității produselor agricole și alimentare pe piață, operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligația furnizării de date statistice de evidență a stocurilor o singură dată pe lună, până în data de 15 a lunii pentru luna precedentă, către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cei care nu raportează stocurile riscă amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 20.000 de lei.

Excepție fac de la lege cei care au magazine sub 400 metri pătrați și operatorii cu stocuri sub 10 tone ( legume și fructe), 25 tone (cereale), 20 tone (semințe) și 50 kg (miere).

Mai multe detalii despre proiect, aici.