Ministerul Agriculturii, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2025 – 14 ianuarie 2026, suma de 527,8 milioane euro, reprezentând plăți regulare aferente anului de cerere 2025.

De aceste fonduri europene vor beneficia 777.670 de fermieri.

Din această sumă, până în prezent, au fost efectiv virate în conturile beneficiarilor peste 500 milioane euro, pentru un număr de 666.058 de fermieri.

„Plata la timp a subvențiilor este o prioritate pentru noi și o garanție de stabilitate pentru fermierii români. Prin aceste sume consistente, asigurăm resursele necesare pentru continuarea lucrărilor agricole, pentru investiții și pentru menținerea competitivității sectorului agroalimentar românesc”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Procesul de autorizare și efectuare a plăților continuă, conform calendarului stabilit, astfel încât sprijinul financiar să ajungă în cel mai scurt timp la toți fermierii eligibili, precizează Ministerul Agriculturii.

PSD și AUR critică autoritățile române pentru votarea acordului Mercosur

Mai mult pe EurActiv »