Europarlamentarul PSD Victor Negrescu îl acuză pe Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, că este afiliat grupului eurosceptic, motiv pentru care "România a fost discriminată la alocarea banilor pentru sprijinirea fermierilor".

”Fermierii din România se luptă pentru supraviețuire prin prisma faptului că actualul Comisar European pentru Agricultură, susținut de partidele eurosceptice din Europa, inclusiv de reprezentanții partidelor extremiste din România în Parlamentul European, este incapabil să ofere soluții adecvate la problemele cu care aceștia se confruntă. Sub coordonarea comisarului afiliat grupului eurosceptic, România a fost discriminată la alocarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor, speculanții profită de grânele ieftine și de fermierii afectați de război, prețurile la alimente au crescut exponențial, iar produsele agricole ucrainene nici măcar nu ajung unde trebuie", a transmis Negrescu, citat într-un comunicat de presă.

El susține că "asta fac anti-europenii când ajung în funcții cheie în Europa”, iar în încheierea intervenției sale din plenul Parlamentului European, a anunțat lansarea unei noi inițiative împreună cu PSD și PES activists România cu scopul de a susține fermierii români și dezvoltarea mediului rural.

”Am venit cu soluții la actuala criză din agricultură și vom iniția o campanie pentru sprijinirea fermierilor români și a celor care trăiesc în mediul rural pentru că stânga europeană luptă pentru o Europă incluzivă”, a conchis europarlamentarul român.