Autoritatea Sanitar-Veterinară a anunțat joi că în județul Timiș a fost descoperită și sechestrată o tonă de "gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania".

Inspectorii din cadrul DSVSA Timiș au sechestrat miercuri o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania. Lotul a fost reținut în depozitul unității unde fusese distribuit, astfel că nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare, potrivit unui comunicat al ANSVSA.

"Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare", anunță instituția, adăugând că "toate structurile teritoriale județene sunt în alertă pentru a acționa în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil".

Comisia Europeană a transmis tuturor statelor membre recomandarea de a fi "vigilente" în ceea ce privește produsele utilizate pentru controlul acarianului roșu în unitățile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanțe neautorizate.

ANSVSA precizează că desfășoară, deja, activități de control, în mod randomizat, în fermele avicole din țară.

Context

Scandalul ouălelor contaminate a izbucnit pe 1 august, când autoritățile olandeze au anunțat că milioane de ouă au fost retrase de la comercializare după ce au fost contaminate cu Fipronil, un pesticid care ar putea avea efecte adverse asupra sănătății consumatorilor.

Ulterior, criza ouălelor infectate s-a extins în mai multe state membre.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziților. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă din mai multe insecticide, fipronil, produs și de firma germană BASF, notează RTE News, preluată de Agerpres.

Această moleculă, utilizată în mod obișnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările.

Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanță pe care a achiziționat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision.

Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantități mari de Fipronil din România.

Pe 7 august, ANSVSA anunța că, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, nu a fost transmisă nicio notificare oficială și nu există nicio informație care să arate că produsele afectate au intrat pe piața din România.