Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri un program de finanțare de înlocuire a sobelor vechi, cu randament ineficient, cu unele noi. el precizând că AFM pune la dispoziție pentru început 500 de milioane de lei.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri dimineață că se va întâlni cu retailerii din România pentru a discuta despre continuarea măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, inclusiv cele care vor fi căutate de Paște.
Ministrul Agriculturii a susținut marți că persoanele care protestează în continuare la Afumați, deși s-a ajuns la un acord, nu sunt fermieri, ci instigatori și protestatari".
Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat marți după-amiază că a respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că "nu este rezonabilă".
În perioada de programare financiară 2014 – 2020, extinsă la nivel european până în 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit 120.689 solicitări de finanțare pentru investiții în valoare de 12,5 miliarde de euro.
Reprezentanții principalelor organizații din agricultură și Ministerul Agriculturii au semnat luni un acord privind implementarea mai multor revendicări ale fermierilor români aflați în a șasea zi de protest.
Bulgaria, Polonia, Ungaria, România și Slovacia au trimis o scrisoare comună Comisiei Europene solicitând măsuri în ceea ce privește produsele agricole mai ieftine din Ucraina care afectează piețele lor de export.
Producătorii de șampanie franțuzească au vândut mai puține sticle în 2023, un an de "revenire la normalitate", în termeni de volum, după un an 2022 record, a anunțat luni asociația profesională Comite Champagne, transmite AFP, citată de Agerpres.
Premierul Marcel Ciolacu a avut luni o întâlnire de lucru cu miniștrii implicați în negocierile cu transportatorii și fermierii protestatari, scopul discuțiilor fiind urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluțiile.
Porturile Constanța și Galați pot deveni platforme importante de hub și tranzit la Marea Neagră, cu rol major în rețeaua de transport transeuropean (TEN-T).
Sindicatul Europol a vorbit duminică seară, într-o postare pe Facebook, despre faptul că s-au făcut presiuni asupra polițiștilor să împiedice transportatorii și fermierii să blocheze traficul.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a afirmat în legătură cu solicitarea protestatarilor legată de cerealele din Ucraina și a precizat că trebuie înăsprite toate măsurile care țin de tranzitarea României, potrivit News.ro.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.