Petre Daea vede conspirații cu privire la faptul că pesta porcină a ajuns în județul Teleorman

Ministrul Agriculturii se întreabă dacă virusul a ajuns în județul de baștină al lui Liviu Dragnea cu intenție sau din nesăbuință.
„Eu spun clar că îmi pun semne de întrebare dacă a fost intenționat, dacă e o nesăbuință a cuiva. Organele abilitate vor stabili care e situația. Eu îmi pun semne de întrebare și toți ne punem semne de întrebare cum pot să ajungă două cadavre în pădure pur și simplu. Iată de ce Autoritatea Sanitar-Veterinară a solicitat Direcției Sanitar-Veterinare din Teleorman să ia măsurile care se impun, să ceară sprijinul organelor abilitate pentru a vedea despre ce este vorba", a declarat Petre Daea într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman a anunțat marți că în localitatea Slobozia Mândra, județul Teleorman, au fost găsite cadavrele a doi porci, iar analizae au arătat că unul dintre ei avea virusul pestei porcine africane.
Tot în Teleorman, la Salcia, fiul liderului PSD, Valentin Ștefan Dragnea, deține o fermă de porci.

de Gabriel 11 Nov 2018 11:29