România a avut o producție de vin de 4,9 milioane hectolitri în 2019, în scădere cu 4% față de anul anterior, potrivit estimărilor preliminare ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).

În 2019, producția mondială de vin a fost de 262,8 milioane hectolitri, comparativ cu 294 milioane hectolitri în 2018, transmite Agerpres, citând datele OIV, colectate din 28 de țări care reprezintă 85% din producția mondială.

În Uniunea Europeană, volumul producției de vin a scăzut cu 15% comparativ cu anul trecut, ajungând la 156 milioane hectolitri, de la 182,7 milioane hectolitri.

„O tendință de scădere comparativ cu 2018 se înregistrează în majoritatea țărilor UE. Cu toate acestea, în timp ce în Italia, Franța și Spania producția este mai mică nu doar comparativ cu 2018 dar și față de media din ultimii cinci ani, alte țări precum Germania (9 milioane hectolitri, scădere de 12% comparativ cu 2018), Austria (2,6 milioane hectolitri, scădere de 4% comparativ cu 2018) și România (4,9 milioane hectolitri, scădere de 4% comparativ cu 2018), au înregistrat nivel de producție în linie sau chiar peste media din ultimii cinci ani”, precizează organizația.

Conform datelor OIV, începând din 2014 și până în 2016 producția de vin a României nu a depășit 3,7 milioane hectolitri pe an, pentru ca în 2017 să urce la 4,3 milioane hectolitri, iar în 2018 a ajuns la 5,2 milioane hectolitri.

În 2019, România ocupă locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin, fiind devansată de țări precum China, Portugalia sau Rusia.