Deputatul PSD Victor Ponta conduce, detașat, topul absențelor din Camera Deputaților, potrivit datelor prezentate, miercuri, în Biroul Permanent, cu 27 de zile în care nu a venit la plen sau în comisii și e pasibil de o amendă de peste 1.800 de lei.

Conform datelor centralizate de conducerea Camerei Deputaților, parlamentarii cu cele mai multe absențe în luna noiembrie și decembrie 2015 sunt Victor Ponta (27), Sebastian Ghiță (17), Eduard Martin (12) și Bogdan Diaconu (10), scrie News.ro.

Fiecare zi de absență se pedepsește cu reducerea cu 1% a indemnizației lunare brute de parlamentar.

Victor Ponta are 14 absențe în luna noiembrie și 13 în luna decembrie, lună în care au crescut și indemnizațiile brute ale aleșilor cu 10%.

Astfel, pentru cele 27 de absențe, Victor Ponta urmează să aibă indemnizația redusă cu 1.836 de lei.