Europarlamentarul Laurențiu Rebega critică reducerea finanțării pentru agricultură (-5%) în propunerea de buget post-2020 a Comisiei Europene.

Eurodeputatul român amintește că, la începutul anului 2018, Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European a cerut printr-un proiect de aviz ca bugetul alocat pentru Politica Agricolă Comună (PAC) să fie cel puțin menținut la 38%. El mai spune că și organizațiile de lobby din domeniul agriculturii susțin această idee și chiar încurajează mărirea bugetului pentru a preîntâmpina volatilitatea pieței, schimbările climatice, pentru a proteja și a crea noi locuri de muncă și a facilita inovația.

”Reducerea de 5% în domeniul agriculturii poate fi tragică. Avem într-adevăr nevoie de cercetare și inovare (s-a propus alocarea a 100 de miliarde) dar, mai întâi de toate, avem nevoie de o agricultură stabilă din punct de vedere financiar. Evident această reducere va afecta resursele destinate plăților directe către toți fermierii. Reducerea de 5% nu înseamnă doar moartea producătorilor, ci și riscuri și mai puțină mâncare! Toate organizațiile de interes din domeniul agriculturii în frunte cu Copa-Cogeca, condamnă scăderea propusă și susțin că un buget puternic este absolut necesar pentru o agricultură modernă și sustenabilă”, susține Laurențiu Rebega, într-un comunicat.

Comisia Europeană a prezentat marți, în plenul PE, propunerea de buget pentru perioada 2021-2027. În ceea ce privește agricultura, Executivul de la Bruxelles propune o reducere cu 5% a fondurilor alocate, dar și plafonarea plăților directe pentru fermieri.