Apicultorii români întâmpină dificultăți în comercializarea mierii, în special din cauza prețurilor extraordinar de mici ale produselor importate din afara spațiului comunitar. Ei cer măsuri la nivelul UE, în România lucrurile se mișcă ”foarte greu”.

România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane, înregistrând o producție de miere de aproape 30.000 de tone și un consum anual de 1,2 kg/locuitor, potrivit datelor statistice anunțate de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), la Târgul Național al Mierii, relatează Agerpres.

La intrarea în UE, în 2007, România avea cu până într-un milion de familii de albine, iar acum sunt peste 2,3 milioane, fiind a doua țară europeană ca număr de familii de albine, după Spania.

”În 2007, aveam o producție de 16.000 tone de miere și acum am ajuns la aproape 30.000 de tone. Am început cu un consum de o jumătate de kilogram de miere pe cap de locuitor și acum suntem la 1,2 kg/locuitor/an", a susținut directorul general adjunct al Direcției Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Tinel.

Acesta a subliniat că Programul Național Apicol (PNA) a devenit atractiv pentru sector, în condițiile în care în 2007 gradul de absorbție a fost de 17%, iar în prezent a fost accesat 100%, însă din numărul total de apicultori înregistrați, respectiv 32.000, doar 8.000 de apicultori au luat fonduri din PNA, adică 25% din total.

Apicultorii români se confruntă însă cu prețurile foarte mici ale mierii importate din afara UE, astfel că doresc soluții la nivel european, mai ales că autoritățile de la București se mișcă ”mai greu”.

”Mare parte din cantitatea de miere ce s-a produs anul trecut încă există pe stoc la apicultori, din cauza faptului că nu există piață de desfacere, din cauza dumpingului făcut de China și Ucraina în ultimii ani, practic la nivelul prețului zahărului. 5 lei, cu atât vine mierea în port la Hamburg", a explicat pentru Agerpres Răzvan Coman, reprezentantul Asociației Crescătorilor de Albine din România.

În 2022 și 2023 cantitatea de miere exportată a fost la un nivel de circa 10% din producție, în schimb importurile au crescut foarte mult.

O altă problemă de reprezentată de calitatea mierii importate.

Potrivit acestuia, calitatea mierii venită din import lasă de dorit, iar acest lucru a fost confirmat de ultimul studiu al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care a concluzionat că jumătate din mierea care a intrat în Uniunea Europeană este falsificată.

"În ceea ce privește caracteristicile ei sunt dubii destul de mari. Se vede și în ultimul studiu făcut de EFSA, unde practic jumătate din mierea care a intrat în Uniunea Europeană este falsificată într-un mod sau altul. Și mai e un aspect: dăm mierea bună în afară - mierea din România este recunoscută ca fiind de bună calitate - și importăm surogate din China sau din alte părți ale lumii care în mare parte nu sunt miere", a spus el.

Reprezentantul ACA consideră că soluțiile pentru sectorul apicol ar trebui să vină de la UE, pentru că în România lucrurile se mișcă foarte greu.

"Soluțiile nu cred că pot veni la nivel de România, pentru că aici lucrurile se mișcă foarte greu, ci mai repede consider că ar trebui făcut ceva la nivelul Uniunii Europene, pentru că prețurile la produsele venite din afară sunt extraordinar de mici. Consider că un regulament antidumping ar fi binevenit. Acesta există, dar trebuie aplicat. Nu se aplică până când o serie de producători din Uniunea Europeană nu se unesc să facă ceva în sensul acesta”, a spus Coman.

El a explicat că sunt mai multe țări care susțin acest lucru alături de România, respectiv Ungaria, Slovenia, ”să vedem dacă Bulgaria și Polonia vor fi interesate, pentru că aceștia sunt exportatorii de miere din Uniunea Europeană, tot către Uniunea Europeană”.

”Ceilalți produc mult mai puțin decât consumă și atunci interesul lor nu este de antidumping ci pur și simplu să ia o miere la un preț foarte mic ca să o comercializeze cât mai sus", a mai spus Răzvan Coman.