După salamul de Sibiu și telemeaua Ibănești, guvernul a prins gustul recunoașterii produselor alimentare românești și pregătește documentația pentru protejarea unui număr semnificativ de alte produse.

Potrivit Profit.ro, Guvernul pregătește, prin Ministerul Agriculturii, actele pentru a convinge Comisia Europeană să înregistreze ca marfă protejată și recunoscută la nivelul Uniunii Europene un set de produse din diferite sectoare alimentare, de la brânză, fructe și pește la covrigi, carne și miere.

Doar 3 produse din România au fost înregistrate la nivel comunitar ca „Indicație Geografică Protejată”: Salamul de Sibiu, Telemeaua de Ibănești și Magiunul de prune Topoloveni, primele două fiind recunoscute abia în urmă cu câteva săptămâni. 

Lista obținută de Profit.ro relevă că Ministerul Agriculturii va încerca să obțină statutul de produs tradițional românesc recunoscut la nivelul UE pentru Covrigul Muscelean (Argeș), Brânza de burduf în scoarță de brad (Brașov), Brânza de Covurlui (Galați), Telemeaua de Sibiu, Brânza de Gulianca (Brăila). Pe listă au fost incluse și Scrumbia Afumată de Dunăre (Tulcea), Pita de Pecica (Arad), Salamul de Nădlac (Arad), cârnăciorii Virșli de Brad (Alba și Hunedoara), prunele de Leleasca (Olt), Mierea de tei Codrul Ciucurova (Tulcea), Mierea de salcâm Valea lui Mihai (Bihor), Gemul de rabarbăr (Mureș). Acestora li se adaugă Cașcavalul de Săveni (Botoșani) și Cârnații de Pleșcoi (Buzău), fiind așteptat deja și avizul pentru produsul din pește "Novac afumat din Țara Bârsei". 

La nivelul UE sunt 1.440 de produse protejate, dintre care Italia are 290, iar Franța, peste 260.