Ministrul Petre Daea a prezentat miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană reuniți în Consiliul UE măsurile luate de România pentru combaterea pestei porcine africane. Comisia Europeană a promis că va căuta fonduri pentru sprijinirea fermierilor

În Consiliul miniștrilor agriculturii din statele UE reunit luni la Bruxelles, Petre Daea a solicitat sprijin financiar concret pentru fermierii români afectați de virusul pestei porcine africane și de măsurile radicale de intervenție ce au trebuit luate.

„Am socotit necesar, stimați colegi, să vă informez și să mă folosesc de această întâlnire și să solicit în numele țării mele ajutor. De altfel, am transmis celor doi comisari, lui Phil (Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură n.r) și lui Vytenis (Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară n.r), o solicitare pentru un sprijin concret financiar, pentru a-i putea ajuta pe fermierii români greu încercați de prezența acestui virus și de măsurile radicale de intervenție necesare a fi luate”, a spus Petre Daea, potrivit Agerpres.

Ministrul a solicitat sprijin pentru instituirea de măsuri excepționale care vor include compensații pentru animalele ucise sau distruse din focare și din exploatațiile contact, pierderile suferite ca urmare a încetării producției de carne de porc pe o perioadă determinată, produsele de origine animală distruse, pierderile fermierilor generate de scăderea prețurilor pentru porcii din zonele afectate trimiși la abator. De asemenea, el a precizat că ajutoarele vor viza și costurile operaționale legate de curățire, dezinfecție, transportul și distrugerea furajelor, inclusiv cheltuielile legate de ecarisare.

Alte state membre și-au exprimat solidaritatea cu România și au susținut cererea de ajutor, informează Consiliul UE. Reprezentanții Comisiei Europene au confirmat răspândirea cu repeziciune a pestei porcine în România și și-au arătat disponibilitatea de a analiza, în funcție de bugetul avut la dispoziție, acordarea de fonduri suplimentare pentru a combate extinderea focarelor. De asemenea, Comisia a oferit sprijin științific și expertiză, mai informează Consiliul.

Petre Daea a subliniat, potrivit Ministerului Agriculturii, că România este în război cu pesta porcină africană pe o suprafață de aproape 1.400 km la granița de răsărit a UE.

„Nu am fost, nu suntem și nu vom fi apărătorii pasivi ai acestei frontiere, nu suntem în situația capitulării în fața acestui virus cum de altfel nu am fost în fața altor evenimente, dar principiul solidarității europene trebuie să funcționeze în orice situație”, a spus Daea.

De la începutul anului 2017 virusul pestei porcine africane a fost confirmat în Ucraina și Republica Moldova, la distanțe mai mici de 30 de km de granița cu România. „Știindu-se pericolul iminent prin prezența virusului în apropierea granițelor, instituțiile statului român au luat măsurile de prevenție stabilite și au pus în stare de funcțiune structurile abilitate pentru prevenirea pătrunderii în țară a acestuia”, a explicat Petre Daea.

Totuși, în data de 31 iulie 2017, a apărut primul focar de pestă porcină africană pe teritoriul României într-o zonă apropiată, la 6 km de Ucraina. Ulterior, la începutul anului 2018, focarele s-au multiplicat în aceeași zonă apropiată Ucrainei, dar zona s-a ținut în continuare sub control, a mai spus oficialul român. La un an de la confirmarea primului focar, în data de 10 iunie 2018, acest virus a fost depistat și în alte zone, aflate tot în vecinătatea Ucrainei, în Delta Dunării, zonă aflată sub protecția mediului ca rezervație naturală.

„Apariția a fost explozivă și deosebit de agresivă, numărându-se sute de focare și contaminarea unei ferme cu 45.000 de capete, unde erau asigurate măsuri de biosecuritate ridicată. Apariția virusului în această zonă a determinat autoritățile române să aplice măsuri suplimentare în regim de urgență, acte normative, mobilizări de forță umană și introducerea în dispozitiv a 11 instituții cu atribuții în domeniu și efective din armată. Practic zona este sub control strict și se acționează pe baza planului de contingență”, a mai spus ministrul.