Statistica zileiRomânia are unii dintre cei mai bătrâni fermieri din UE
România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană când vine vorba de ponderea tinerilor care lucrează în agricultură, arată datele publicate joi de Eurostat.
Sub 10% dintre managerii de fermă români aveau mai puțin de 40 de ani în 2016, dar îmbătrânirea forței de muncă din agricultură este o problemă la nivelul întregii Uniuni Europene.
Dintre cele 10,3 milioane persoane care lucrau ca manageri de fermă în UE, aproximativ o treime aveau vârsta de peste 65 de ani și doar 11% aveau sub 40 de ani, în 2016.
Tinerii fermieri sunt și mai puțini decât media UE în Cipru (3,3% din managerii de fermă), Portugalia (4,2%), Marea Britanie (5,3%), Danemarca, Malta și România, toate sub 10%. O pondere mai ridicată se regăsea în Austria (22,2%), Polonia (20,3%) și Slovacia (19%).
Comentarii