#EuropeanParliamentRomânia vrea interzicerea standardelor duble și amenzi mari pentru comercianții care le mai practică
România pregătește legislație în privința standardelor duble ale produselor alimentare după un vot în Parlamentul European.
„Știm foarte bine că dublul standard este o realitate și nu este o ficțiune. Este o realitate pentru că a putut a fi constatat în mai multe țări ale Uniunii Europene, în mod deosebit în țările din partea de est”, a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
El a spus că a propus un amendament pentru completarea legislației europene care pune în spațiul juridic acea prevedere prin care se interzice cu desăvârșire de către orice comerciant, indiferent unde se află el, să practice calitate dublă a produsului. „Cu alte cuvinte, în același lot să fie aceeași calitate, indiferent unde pleacă, că pleacă în Belgia, că pleacă în Germania, că pleacă în România, și să se respecte întocmai. Măsurile coercitive pentru nerespectare sunt extrem de puternice, stabilindu-se în actul normativ amenzi care înseamnă cel puțin 4% din cifra de afaceri sau, dacă nu poți să determini cifra de afaceri, să fie de cel puțin două milioane de euro”, a mai spus ministrul.
Mai multe investigații derulate în Europa de Est au relevat că unii producători comercializează, sub același brand și același ambalaj, produse de calitate diferită. O analiză similară a fost făcută inclusiv în România, dar statele din grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria) au fost cei mai vocali contestatari ai acestor practici, determinând Comisia Europeană să propună reguli pentru combaterea acestor standarde duble.
Directiva a fost negociată de Președinția română a Consiliului UE, spune eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, care susține că guvernul de la București a negociat „foarte prost” cu celelalte state membre.
„Rezultatul este că Directiva negociată la nivel european, adoptată formal de Parlamentul European miercuri, cuprinde mai multe excepții care permit mai departe producătorilor să practice dublul standard în anumite situații”, a scris Mureșan într-o postare pe Facebook.
În schimb, șeful PSD a susținut că europarlamentarii partidului s-au „bătut” în Parlamentul European pentru România. „Așa cum o să facem și noi în Parlament să dăm o lege ca să pedepsim orice firmă nemernică străină care - și chiar și românească - care își va permite să vândă în această țară produse care nu sunt de aceeași calitate ca și cea din Vest sau produse care nu corespund”, a spus Liviu Dragnea.
Dragnea a precizat că legislația autohtonă va stabili procedurile de aplicat în această situație, „inclusiv o amendă de 4% din cifra de afaceri pentru aceste firme, companii care procedează în felul ăsta”.
Este nevoie de o lege nouă?
Dragnea spune că românii nu trebuie să mănânce produse agro-alimentare mai proaste decât cele din Europa de Vest: „Noi suntem cobaii Europei? Noi suntem poporul pe care ei au hotărât să facă experimente? Copiii noștri trebuie să fie ghiftuiți cu legume și fructe ... practic sunt otrăvite dacă vorbim de chimicale”.
În schimb, multe dintre problemele semnalate pot fi rezolvate și fără noi legi. Daea a precizat că, pe plan național, există în acest sens două direcții de acțiune, respectiv continuarea și intensificarea controalelor și programul de creștere a producției românești.
„Pe plan național avem două direcții de acțiune. În primul rând acest control pe baza legilor pe care le avem. Continuăm controalele și le intensificăm la toate produsele care sunt puse pe piață în România. În al doilea rând, avem acest program de creștere a producției și de realizare a unor produse românești care sunt mult mai valoroase, în special produse din legumicultură și fructe, produse pe care să le realizăm și sa le punem în contrapartidă pe piață consumatorului, în așa fel încât să descurajăm aceste produse din afara țării, apreciind calitatea deosebită pe care le au produsele românești”, a spus ministrul agriculturii.
Întrebat despre proiectul de lege împotriva dublei calități a produselor, care să sancționeze firmele ce comercializează produse de calitate mai slabă decât în țările de origine, la care s-a referit Liviu Dragnea, ministrul a precizat că trebuie măsuri radicale și că autoritățile din România au în vedere praguri ale amenzilor chiar mai mari de 4% din cifra de afaceri.
„Trebuie măsuri aspre, radicale, pentru că nu este posibil să tratezi diferit un consumator din România sau un consumator din altă parte, pe piața unică. Vom face precizările juridice necesare în așa fel încât această posibilitate să nu existe în România și să fim în egalitate cu fiecare cetățean din UE pentru fiecare produs pe care îl punem pe masa consumatorului.(..) Amenda va fi minim 4%. Iar statul membru poate să ridice acest procent. Sigur că ne gândim la praguri cât mai mari pentru a descuraja o asemenea practică. Se poate mai mult. Se va stabili cât va fi acest procent. Dacă n-ai posibilitatea să ai acest procent, legiuitorul îți dă posibilitatea să operezi cu amenzi de peste două milioane de euro. Iată că sunt soluții să descurajăm o asemenea activitate”, a subliniat Daea.
Parlamentul European a adoptat miercuri noi reguli pentru protecția consumatorilor ce se referă atât la transparența comercianților online cât și la standardele duale de calitate. Directiva include și o precizare care cere Comisiei să evalueze în următorii doi ani dacă standardele duble de calitate trebuie adăugate pe lista practicilor comerciale interzise.
Directiva urmează să fie acum aprobată formal de Consiliu, care a dat deja un acord provizoriu asupra actului normativ, urmând ca apoi statele membre să transpună în legislația națională prevederile noile reguli europene.
de acdc 21 Apr 2019 10:40