FOTORomânii, printre europenii care cer UE interzicerea creșterii animalelor în ferme de blănuri

O petiție oficială lansată în întreaga Uniune Europeană și intitulată Inițiativa Cetățenească Europeană “Fur Free Europe / O Europă Fără Blănuri” a reușit să depășească numărul necesar de semnatari pentru a obține un răspuns din partea Comisiei.
Demersul a adunat semnăturile minime cu mai mult de două luni înainte de termenul limită stabilit pentru colectarea lor. Astfel, 1,7 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene, inclusiv din România, au semnat petiția prin care se solicită interzicerea la nivelul UE a creșterii animalelor în ferme de blănuri și a comerțului cu astfel de produse.
Acțiunea vine în contextul în care în Parlamentul României se discută în această perioadă o inițiativă legislativă care prevede interzicerea fermelor de șinșile și nurci în România, lucru care ar face din țara noastră cea de-a 20-a țară europeană care interzice prin lege creșterea animalelor sălbatice pentru blană.










„Practic, deputații din România văd acum că există aproape 2 milioane de cetățeni români și europeni care cer interzicerea fermelor de blănuri pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Sper ca, în această primăvară, Camera Deputaților să dea votul corect și moral și să oprească activitatea celor câteva ferme de blănuri care au mai rămas în România”, a declarat Andreea Roseti, directorul Humane Society International România.
Până în prezent, 19 țări din Europa, inclusiv statele membre ale UE Olanda, Belgia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Croația, Italia, Franța, Luxemburg, Estonia, Letonia, Malta, Irlanda și Austria au interzis deja această activitate de creștere a animalelor în fermele de blănuri.
+++
Background
Pe 16 martie 2022, Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa cetățenească „Fur Free Europe” (Europa fără blănuri).
Reamintim că dreptul la inițiativă cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru. Acest tip de inițiativă a fost lansat în mod oficial în aprilie 2012.
Condițiile de admisibilitate sunt următoarele:
(1) acțiunea propusă nu trebuie să se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic;
(2) nu trebuie să fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie;
(3) nu trebuie să contravină în mod vădit valorilor Uniunii.
De la începutul ICE, Comisia a primit peste o sută de cereri de a lansa o inițiativă cetățenească europeană.
Comentarii