Romsilva și Poșta Română au încheiat marți un protocol de colaborare prin care beneficiarii cardurilor de energie să poată utiliza sumele alocate în vederea achiziționării de lemn pentru încălzire de la unitățile din structura Regiei.

Astfel, în baza cardului de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal, a actului de identitate al beneficiarului de sprijin și a facturilor emise de ocoalele silvice din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, persoanele fizice pot solicita compensarea sumelor aferente lemnului pentru foc care urmează a fi livrat de ocoalele silvice, în limita sumelor disponibile.

Prin Ordonanța de urgență nr. 166/2022, Guvernul României a aprobat unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile.

În anul 2023, direcțiile silvice din cadrul Romsilva au valorificat masă lemnoasă fasonată, prin vânzare directă, în principal lemn de foc, către populație și alți beneficiari, conform reglementărilor legale, un volum de 2,14 milioane metri cubi.