Roșiile care valorează 1,7 milioane de euro

Andrei Ianțoc, fost fotbalist, a construit și a utilat o seră pentru producția de roșii printr-un proiect în valoare totală de peste 1,7 milioane de euro, pentru care a primit fonduri nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Serra-Ivas SRL este o afacere de familie înființată în 2008, odată ce proprietarul, tânărul Andrei Ianțoc, a sesizat oportunitatea de a realiza o investiție printr-un proiect cu finanțare UE: o seră pentru cultivarea roșiilor, cu cele mai moderne dotări și cu utilizare de energie regenerabilă.
Pentru fazele incipente - angajarea unor consultanți, întocmirea proiectului, obținerea avizelor - Ianțoc, fost fotbalist în Constanța, a folosit bani „din buzunar”. În 2009 a fost aprobat proiectul, iar de aici au început și greutățile.
Pentru realizarea investițiilor era necesar un credit, însă băncile, dat fiind contextul la acel moment - începutul crizei economice și financiare - nu au fost deschise pentru a-l împrumuta, mai ales fiind vorba despre o sumă importantă - aproape 700.000 de euro și lipsa unui istoric solid al firmei. Mai ales, explică Andrei Ianțoc, erau solicitate garanții foarte mari.
„Din păcate, a trebuit să așteptăm, și am stat pe loc timp de doi ani. Abia în 2011 am reușit să obținem o promisiune de la o bancă, în același timp solicitând și sprijin de la Fondul Național de Garantare. Dar dosarul tot a stat la bancă vreo șase luni, până la aprobarea finală”, a explicat Andrei Ianțoc pentru EurActiv.ro.
Proiectul a fost finalizat în 2013, cu un an întârziere, după ce beneficiarul a solicitat de la autorități o prelungire. „Aventura” finanțării europene s-a terminat cu bine, iar Andrei Ianțoc se gândește să mai solicite anul viitor din nou fonduri pentru extinderea serei.
Firma s-a dezvoltat încet, dar sigur, după finalizarea investiției. Producția este de circa 300-350 tone pe an și clienții principali sunt supermarketurile Auchan și Carrefour din Constanța.
Detalii despre proiect
- investiția, realizată în Comuna Nicolae Bălcescu, Constanța
- suprafața totală: peste 8.600 metri pătrați
- capacitatea de producție: 300-350 tone pe an
- dotări ultramoderne: instalațiue de încălzire tip șină cu boiler pe biomasă - brichete din resturi vegetale; sisteme de susținere a culturii și a subtratului nutritiv; instalație de ferti-irigare; sistem de umbrire și salvare de energie;
- centrala termică - boiler pe biomasă;
Reportaj audio: „Fotbalistul stăpân peste roșii”
- „Semințele și răsadul au costat 20.000 de euro pentru un ciclu întreg, adică 9 sau 10 luni, îngrășămintele au fost 15.00 de euro și pe timp de iarnă încălzirea se ridică și ea la 10.000 de euro pe lună”
- „Viitoarea mea soție este biolog de profesie, știe multe lucruri despre plante și despre insecte”
- „O medie a prețului, anuală ar trebui să fie în jur de 1 euro pe kilogram, așadar în jur de 350.000 de euro vânzări pe un ciclu de producție”
- Despre accesarea fondurilor europene: ”Nu este greu, dar sunt foarte multe acte și foarte multe foi pentru nimic. Este normal să îți ceară, dar pentru o chestie minoră trebuie să de fâțâi de multe ori pentru o foaie”
- Ascultă aici un reportaj RFI România realizat în toamna anului trecut despre proiectul de investiție in sera de roșii de la Constanța.