Eurodeputatul PNL a cerut oficial alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul UE pentru fermierii afectați de pesta porcină africană.

Siegfried Mureșan a anunțat joi depunerea a două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019 prin care solicită alocarea, în total, a 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene afectați de pesta porcină africană, inclusiv fermierii din România.

Astfel, primul amendament al lui Siegfried Mureșan prevede alocarea a 100 de milioane de euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectați de pesta porcină africană.

În cel de-al doilea amendament, deputatul european solicită creșterea cu 10 milioane de euro, de la 50 la 60 de milioane de euro, a alocărilor pentru Fondul privind măsuri de urgență legate de sănătatea animalelor și a plantelor din cadrul Programului pentru Produse și Hrana Animalelor gestionat de Comisia Europeană.

În România au fost confirmate peste 700 de focare de pestă porcină africană, în zece județe. „Epidemia a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. De aceea, am cerut astăzi, prin două amendamente, alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene de anul viitor pentru măsuri privind sprijinirea fermierilor europeni afectați de pesta porcină, inclusiv fermierii din România”, a spus Siegfried Mureșan după depunerea amendamentelor.

Eurodeputatul a precizat însă că banii pot fi alocați fermierilor români doar după ce autoritățile române vor reuși să stopeze răspândirea pestei porcine africane. „De aceea, cer Guvernului și autorităților române abilitate să aplice de urgență măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarelor tocmai pentru ca fermierii români să poată beneficia anul viitor de fondurile europene pe care le-am solicitat”, a adăugat Mureșan.

Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2019 urmează a fi adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene până la finalul lunii noiembrie.

Guvernul a prevăzut în proiectul de rectificare a bugetului pentru 2018 suma de 110 milioane de lei pentru „combaterea și eradicarea pestei porcine”.

Comisia Europeană susține financiar deja măsuri de monitorizare și eradicare a pestei și și-a arătat disponibilitatea de a acorda fonduri suplimentare pentru a combate extinderea focarelor. Dar comisarul pentru agricultură Phil Hogan a indicat că pentru despăgubirea fermierilor, fondurile vor veni în principal de la bugetul de stat.