Ministrul slovac al Agriculturii vrea să introducă în Constituție cote minime pentru produsele locale pe rafturile retailerilor, în pofida precedentelor din România și Cehia,care au renunțat la inițiative similare în urma unor dispute cu Bruxellesul.

Ministrul slovac al Agriculturii, Richard Takaci, a tot evocat necesitatea de a creștere procentul produselor locale în marile magazine încă de la preluarea mandatului în octombrie 2023. Recent, el a sugerat că ar putea să includă acest lucru în Constituție. 

"Am informația că există state din Uniunea Europeană care au prevăzut în Constituție anumite cote pentru produsele locale pe care marile lanțuri trebuie să le comercializeze”, a declarat Takaci, nemulțumit de lipsa produsele slovace în supermarketurile străine.

Euractiv Slovacia l-a întrebat pe ministru la ce țări se referă, dar oficialul nu a răspuns.

Martin Krajciovici, președintele Alianței slovace pentru un comerț modern (SAMO), a respins declarațiile ministrului. "Din ce știm noi, nu există nicio țară în UE care să aibă în Constituție o prevedere privind cote obligatorii de produse în funcție de originea lor”, a comentat el pentru Euractiv Slovacia.

Krajciovici a explicat că impunerea unor cote încalcă regulile pieței unice și, de asemenea, reprezintă o barieră importantă pentru libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. În plus, va afecta disponibilitatea unor produse, a spus el.

Precedentul românesc

Tratatele europene garantează libera circulație a produsele alimentare în cadrul pieței unice.

Cote obligatorii pentru produse locale duc în mod inevitabil la dezavantajarea altor producătorii din Uniunea Europeană. Au existat cazuri în care Comisia Europeană a cerut statelor membre să renunțe la astfel de cote, cele mai recente înregistrându-se în Româna și Cehia.

Parlamentul ceh a aprobat un amendament la Legea alimentației în 2021, care obliga marile supermarketuri să aibă produse din Cehia într-un procent de cel puțin 55%. Comisia a transmis un avertisment și a amenințat autoritățile cehe cu un proces la Curtea de Justiție a UE, astfel că Praga a renunțat la idee.

În perioada 2017-2020, în România a existat o lege care obliga comercianții cu o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active total de peste 2 milioane de euro să achiziționeze produse de la producătorii români în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft.

Comisia Europeană a lansat un infringement împotriva României. Urmând exemplul Cehiei, România a renunțat la această prevedere.