AFIR a prelungit cu o lună termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru proiecte de procesare și marketing al produselor agricole pentru care sunt disponibile fonduri de peste 81 de milioane de euro.

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat joi că a prelungit până pe 28 februarie sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, pe componenta „Dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi de comercializare a produselor agricole” (DI 3A), din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Potrivit anunțului inițial, cererile de finanțare urmau să fie depuse în perioada 03 august 2018-31 ianuarie 2019. AFIR nu a comunicat de ce a decis prelungirea termenului.

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.2 sunt de 203 milioane de euro, dintre care 81,2 milioane de euro pentru „Dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi de comercializare a produselor agricole” (DI 3A). Restul de 121,8 milioane euro sunt alocate pentru „Crearea de noi unităţi de procesare a produselor agricole” (DI 6A), dar în acest caz nu a fost extins termenul.