În centrul Tirolului austriac, un laborator de cercetare utilizează de acum ADN-ul pentru a depista mierea falsă importată în UE, o metodă care ar putea să îi protejeze pe apicultori de concurența neloială.

Înființată în 2018 la Voels, o localitate situată în apropiere de Innsbruck, Sinsoma este una dintre puținele companii din Europa care certifică în acest fel compoziția substanței siropoase, informează AFP, preluată de Agerpres.

Această expertiză este utilizată în prezent pentru a descoperi numeroase fraude.

"Este într-adevăr ceva nou pentru piața mierii', a explicat Corinna Wallinger, cofondatoare a companiei Sinsoma, care consideră că 'tehnologia' ar trebui să fie cu un pas înaintea trișorilor, care își schimbă constant practicile.

Uniunea Europeană este în alertă: între 2021 și 2022, 46% din cele 320 de loturi testate în 18 țări în timpul importului erau potențial alterate, analizele dezvăluind în special adăugarea de zahăr, fără ca acesta să fie înscris pe etichetă.

Procentul era de numai 14% între 2015 și 2017.

Dintre loturile suspecte, 74% proveneau din China, principalul producător mondial, iar 93% din loturile turcești erau suspecte.

Or, este interzisă adăugarea de apă sau siropuri ieftine în miere pentru a umfla marjele de profit.

Având în vedere dificultatea de a detecta această fraudă, autoritățile de la Bruxelles au desemnat un grup de experți care vor trebui să ajute Uniunea Europeană 'să armonizeze metodele' până în 2028.

Testele ADN ar putea fi o parte a soluției, potrivit autorităților austriece pentru siguranță alimentară, care le-au utilizat pentru prima dată în acest an și așteaptă rezultatele.

Toți actorii din acest sector se ocupă de această problemă, ca în cazul lanțului de supermarketuri Spar, care și-a retras temporar gama de produse de pe rafturi la sfârșitul anului trecut, în urma unui scandal, pentru a le examina cu atenție.

Miza este mare: UE este al doilea mare importator mondial după Statele Unite și, pe lângă faptul că induce în eroare consumatorii, această miere falsă și abundentă subminează industria apicolă.