Comisia Europeană rambursează României 75% din costurile de combatere a pestei porcine africane, a anunțat Guvernul.

„Comisia Europeană a decis să acorde României un grant în valoare de 34.278.750 euro pentru rambursarea costurilor de combatere a pestei porcine africane în România. Decizia CE privind contribuția UE reprezintă rambursarea a 75% din costurile eligibile pe care România le-a angajat pentru măsurile de urgență în cazul pestei porcine africane, începând cu 18 iunie 2018”, a spus ministrul agriculturii, Petre Daea.

Ministrul a menționat că valoarea costurilor eligibile estimate de Comisie pe care România le-a angajat în 2018 pentru măsurile de urgență, în urma datelor transmise de autoritățile române, se ridică la 45,7 milioane de euro, iar grantul reprezintă 75% din aceste sume, transmite Agerpres.

Potrivit Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), la 29 noiembrie 2018, în România erau active 1.124 focare, dintre care 16 în exploatații comerciale, și 300 de cazuri la mistreți. Până la acea dată au fost eliminați 361.719 de porci. Autoritatea veterinară a anunțat că au fost despăgubiți 7.953 de proprietari, valoarea totală a plăților depășind 205,65 milioane de lei.