Prim-ministrul Mihai Tudose va fi prezent azi, la ora 16:30, în Camera Deputaților, după ce a fost convocat de PNL pentru a da explicații cu privire la situația economică, potrivit News.ro.
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit vineri în cea de a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Cele două camere și-au votat Birourile permanente, iar aleșii nu au pierdut nici acum prilejul de a se da în spectacol.
Președintele CE va solicita mandate de negociere a unor noi acorduri de liber schimb și va propune un cadru de monitorizare a investițiilor străine, ca parte a unui pachet comercial care va fi anunțat în timpul discursului său privind Starea Uniunii.
Anina Ciuciu, o româncă de etnie romă, fost consilier onorific pentru problemele romilor în Guvernul Victor Ponta și absolventă de Sorbona, candidează pentru un fotoliu în Senatul francez, relatează France 24.
Vânzarea ilegală de tutun este în creștere în estul și sud-estul Europei, privând bugetele de stat de milioane de euro din cauza impozitelor neplătite. Printre principalele țări afectate se numără și România, Bulgaria și Ungaria, scrie EurActiv.com.
Franța caută sprijinul Europei Centrale și de Est în încercarea de a lansa o reformă a UE în domeniile apărării, migrației, comerțului și muncitorilor detașați, după ce, timp de mulți ani, a ignorat-o, scrie EurActiv Slovacia, citat de EurActiv.com.
"Bună ziua", a învățat președintele francez Emmanuel Macron să spună în limba română, în scurta sa vizită în țara noastră, pe care o consideră extraordinară și unde a promis că se va întoarce în curând pentru a planta un stejar.
Președintele francez Emmanuel Macron va începe, săptămâna viitoare, un scurt turneu în Europa Centrală și de Est, în care va discuta problema lucrătorilor est-europeni care muncesc în Franța.
Fie că au propriile afaceri, fie sunt angajați la instituții publice, în Parlamentul României ori în cel European, fie că au sau nu probleme penale, beizadelele politicienilor români sunt tot mai prezente în spațiul public.
Tensiunile dintre Statele Unite și Coreea de Nord au ajuns la cel mai serios schimb de amenințări de până acum, săptămâna aceasta, când Donald Trump s-a arătat dispus să facă orice pentru a-și apăra țara.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a promis joi că va ajuta Slovacia și alte state membre est-europene să elimine vânzarea "total inacceptabilă" de produse alimentare de calitate inferioară pe piețele lor, scrie EurActiv.com.
Libera circulație se va încheia de îndată ce Marea Britanie va părăsi UE, a afirmat joi ministrul britanic al Imigrației, Brandon Lewis, în timp ce Guvernul pregătește un sondaj privind beneficiile plecării țării din bloc, scrie The Guardian.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.