În 2023, 36% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16-29 de ani din UE, care au folosit internetul cu 3 luni înainte de sondaj, au încercat să verifice veridicitatea informațiilor sau conținutului găsit pe internet din alte surse, arată Eurostat.
În 2023, numărul real de ore de lucru pe săptămână pentru europenii cu vârste între 20 și 64 de ani, la locul muncă principal, în UE, a fost în medie de 36,1 ore, arată datele Eurostat.
Guvernul adopta joi programul Rabla pentru tractoare, destinat fermierilor. Premierul Marcel Ciolacu a spus că se vrea astfel încurajarea producție interne de tractoare și susținerea micilor fermieri.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a modificat luni un articol din Codul penal, în sensul în care primarii care nu respectă legea care interzice amplasarea așa-numitelor "păcănele" în localitățile mici să poată răspunde penal.
Fostul ministru de Finanțe PNL, deputatul Dan Vîlceanu, a discutat marți pentru prima oară cu presa despre altercația din urmă cu o săptămână în urma căreia fostul lui coleg de partid, Florin Roman, s-a ales cu nasul julit.
La finalul acestei legislaturi, Direcția comunicare și relații publice propune editarea lucrării "Camera Deputaților – legislatura 2020 - 2024′′, care va cuprinde date generale de prezentare ale structurilor Camerei și statistici.
Anunțul triumfalist al șefului PSD, Marcel Ciolacu, privind majorarea salariului minim a luat prin surprindere PNL, care spune că nu știa nimic despre o astfel de decizie.
Premierul Marcel Ciolacu a avut joi consultări cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, a cărei temă a fost nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi validarea prin Hotărâre de Guvern a ajutorului de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane de euro acordat de România companiei aeriene Tarom.
Guvernul a aprobat joi un Memorandum prin care acordul convenit zilele trecute la Ankara de premierul Marcel Ciolacu și președintele Recep Erdogan privind reluarea exporturilor și tranzitului de carne și animale vii în Turcia intră în vigoare.
Guvernul plafonează limita până la care anumiți bugetari pot deconta cheltuielile cu ochelarii de vedere. Premierul Marcel Ciolacu a acuzat joi faptul că "unii funcționari publici s-au gândit își pot deconta ochelari care costă mii de lei".
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.