23 de cadre medicale de la Spitalul Rădăuți confirmate cu COVID-19
23 de cadre medicale de la Spitalul Rădăuți din cele 132 care au fost testate au fost confirmate cu COVID-19 și vor fi internate în Secția de Boli Infecțioase.
Este vorba de medici, asistente, infirmiere și brancardieri, cei mai mulți dintre ei de la Secțiile ATI și Chirurgie. Majoritatea celor infectați sunt asimptomatici și nu prezintă forme severe de boală.
Traian Andronache, managerul Spitalului Municipal Rădăuți (județul Suceava), a declarat pentru Monitorul de Suceava că suspiciunea sa este că infectarea s-a produs de la pacienți care au fost direcționați de la alte spitale din județ și care nu au fost testați.
”Ceea ce preconizam s-a întâmplat. Nu puteam rezista singuri, în fața avalanșei de cazuri care ne erau trimise din județ drept urgențe operatorii, deși unele nu aveau acest statut”, a precizat Traian Andronachi.
În afara persoanelor confirmate cu noul coronavirus luni dimineață, de la începutul crizei sanitare, în Spitalul Municipal Rădăuți s-au mai îmbolnăvit alte 27 de cadre medicale, în perioade de timp diferite.
În total, în acest spital lucrează 600 de cadre medicale.
Comentarii